Învătămȃntul e ca Cenușăreasa: frumoasă, harnică, așteptându-și mereu prințul – Denisa Pop, Profesor Învățământ Primar

Uitȃndu-mă ȋn urmă și pȃnă ȋn prezent, ȋmi dau seama că singura motivație a unui profesor este vocația. Nu degeaba liceul pedagogic are profil vocațional. Să fi spus „intru ȋn ȋnvățămȃnt pentru că voi avea un salariu mare“, nu era cazul.

În continuare mă voi rezuma la ȋnvățămȃntul primar, pentru că asta sunt și eu la rȃndul meu – profesor în acest învățământ primar.

Respectul ți-l cȃștigi singur, prin pregătirea pe care o ai și e imperios necesar ȋn această meserie să ai tact pedagogic pe lȃngă pregătirea profesională.

Noi nu gestionăm doar managementul clasei, ci și cel al grupului de părinți, al profesorilor care intră la clasă, ori pentru asta trebuie să deții multe calități pentru a le putea gestiona optim.

Am avut norocul să îmi descopăr vocația, să fiu ȋncurajată și ȋndrumată de părinți ȋn acest sens, pentru că, poate mulți copii se joacă – la fel ca mine, ȋn clasele primare „de-a școalaˮ, dar dacă părintele nu ȋl ȋncurajează spre această profesie, vocația nu mai are vreun sens.

Eu una știu că asta mi-e menirea – să formez generații de copii care pun accent pe performanță, să ȋnvăț și să ȋncurajez elevele și studentele foarte bune (şi punctez foarte bune) să aleagă această meserie nobilă.

Îmi pare rău să văd că de atȃția ani, ȋnvătămȃntul e ca Cenușăreasa din poveste: frumoasă, harnică, așteptându-și mereu prințul care să vină să-i schimbe hainele ponosite, iar ȋn final tot la ele ajunge.

Eu una, știu că am drumul meu, de aceea nu am ȋncetat niciodată să mă perfecționez, să devin de la an la an cea mai bună versiune a mea ca profesor și nu numai.

Cum definim un bun învățător în 2025?

Depinde din perspectiva cui privim acest „bun ȋnvățătorˮ.

Dacă vrei să fii văzut bun de către colectivul de părinți, atunci nu dai calificative mai mici de Bine și nu premiezi elevii, ȋi ții pe toți 5 ani pe un piedestal și nu le creezi niciun context care să deranjeze ȋn vreun fel. Și așa pot trece anii pȃnă la următoarea generație.

Dacă vrei să fii un profesor bun cu adevărat, care ȋși pune amprenta asupra copiilor, evaluezi obiectiv, trasezi limite clare ȋn ceea ce privește disciplina la clasă, ȋi motivezi să ȋși dorească performanța și competitivitatea. Doare cȃnd afli că nu ești cel mai bun sau te frustrează? Muncește de două ori mai mult, fii și mai atent ȋn clasă decȃt ai fost pȃnă acum, iar rezultatele foarte bune vor veni cu siguranță.

În ciclul primar, elevii ȋși construiesc fundația profesională. Pun bazele ȋn matematică, romȃnă, muzică, arte, geografie, istorie. Află că personalitatea e una, iar respectarea unor reguli de conduită e cu totul altceva. Își dezvoltă empatia, respectul față de cei din jur, dezvoltă competențe metacognitive, ȋnvață cum să ȋnvețe, cum să se verifice.

Particip cu ei la concursuri, pentru că e o evaluare nu doar a lor, dar și a mea, iar pe mine mă interesează să știu cum se poziționează elevii mei ȋn raport cu alții – nu fug de adevăr cum s-ar zice.

Sunt copii care știu ce ȋnseamnă o premiere la final de an școlar. Deși e un subiect tabu la ciclul primar, am văzut cȃt de mult ȋi motivează pentru umătorul an școlar.

Cam așa văd eu bun ȋnvățător, indiferent de anul ȋn care suntem.

Ce rol joacă manualele și lecțiile clasice într-o lume digitalizată?

În primul rȃnd, nu cred că acest termen „clasic” are neapărat o conotație negativă, indiferent de care domeniu vorbim. Clasicul rezistă ȋn timp. Într-o lume digitalizată tot mai mult, copilul trebuie să știe ce ȋnseamnă să răsfoiești o carte (că e un manual și nu numai) și să scrie ȋntr-un caiet. Scrisul de mȃnă e atȃt de important ȋn dezvoltarea lor cognitivă și a abilităților motrice, a limbajului și a creativității.

Lecțiile nu mai sunt clasice de mult timp. Folosim la clasă dispozitive digitale, diverse platforme educaționale, tocmai pentru a-i atrage și a-i face atenți la ore, fiindcă a devenit tot mai greu să concurăm cu dispozitivele la care au acces cȃnd ies pe poarta școlii sau, din nefericire, pȃnă ajung de vȃrstă școlară.

Uită-te ȋn jur de curiozitate, cam cȃți copii au acces la telefon de foarte mici. Îȋ vedem pe stradă, la magazin, ȋn autobuze, la restaurant, la medic. Obișnuiți să fie mereu „distrați”, însă școala nu e mereu despre distracție, e și despre mult efort intelectual și răbdare.

O lecție clasică ȋn care profesorul predă, iar elevul doar ascultă, oră de oră, e un eșec din start. Tocmai de aceea ne-am adaptat la noile generații. Rolul nostru a rămas cel clasic, chiar dacă s-au modificat mijloacele prin care o facem.

Dacă elevii pot găsi orice informație online, ce aduce valoros un învățător în clasă?

Informația, aşa este, e doar la un click distanţă, dar sentimentele unui copil nu le formezi pe niciun dispozitiv. E foarte important la această vȃrstă să se simtă ascultat, ȋnțeles, apreciat, mustrat dacă e cazul – să plantezi ȋn el sămȃnța de a-și dori să fie cel mai bun sau printre cei mai buni, să-i descoperi aptitudinile și să-l ȋndrumi ȋn acest sens.

Sunt copii cu aptitudini artistice, sportive și chiar de la finalul ciclului primar ȋi poți ȋndruma spre școli care pun accent pe aceste ȋnclinații. Chiar dacă gimnaziul e același pentru toți, liceul e important să-l definească, pentru că doar așa are o șanșă spre performanță.

Am spus mereu, nu contează calea pe care o alegi, că vrei să fii brutar, zugrav, profesor, inginer, medic, dar ai grijă să fii unul dintre cei mai buni, pentru că viața de adult te ȋnvață foarte rapid că nu suntem toți la fel, iar cel mai bun va fi ȋntotdeauna cel mai căutat, indiferent de domeniu.

Care este, în opinia ta, diferența între a transmite informație și a educa?

Aici ai atins un punct sensibil și atȃt de actual. În urmă cu cȃțiva ani ţi-aș fi spus cu siguranță că rolul meu nu e de a educa, nu degeaba există expresia „cei 7 ani de acasă”. Ani mai tȃrziu, această expresie ȋși cam pierde sensul avȃnd ȋn vedere că mulți copii intră ȋn sistemul ante-preșcolar ȋncepȃnd cu vȃrsta de 1,6-2 ani, urmȃnd nivelul preșcolar (3-6 ani) și abia apoi vine la școală.

Copilul că vrea, că nu vrea, trebuie să respecte niște reguli clare, rutine pe lȃngă dezvoltarea cognitivă, socială, emoțională. Aici clar rolul nostru nu mai e doar despre a transmite informații, dar – e un mare dar, părintele și profesorul trebuie să formeze o echipă.

E inutil să ȋncerc să educ pe cineva cȃnd altcineva crede că e doar responsabilitatea mea. Un copil are ȋn primul rȃnd părinții care ȋl ghidează, iar dascălii sunt cei care ȋi deschid orizonturile cunoașterii și ȋl ȋnsoțesc pe drumul formării sale.

Ce abilități crezi că vor fi cele mai importante pentru învățători în următoarea decadă?

Adaptabilitatea a fost importantă, este și va rămȃne.

Ce temă legată de viitorul educației te preocupă cel mai mult?

Viitorul educației trebuie să aibă la bază niște piloni stabili ori deocamdată sistemul e pe niște nisipuri mișcătoare.

De aceea nu mă miră procentajul analfabetismului funcțional din țara noastră, cȃnd ani la rȃnd ai dat voie să intre ȋn sistem profesori de 4, 5, 6, cărora la inspecțiile de la clasă li s-au dat note mari pentru că mai nimeni nu-și asumă să fie „ăla rău” ȋn loc să fii cel care ești obiectiv și să ȋi obligi să se perfecționeze.

Cȃnd n-ai impus, tu ca profesor, reguli clare de conduită morală ȋncă din clasele primare, la gimnaziu deja e prea tȃrziu.

Copilul cȃnd vine ȋn clasa pregătitoare, e cel mai ușor de „șlefuit”. Îl poți direcționa pe drumul corect, ori dacă tu ca dascăl ești slab pregătit, ȋți lipseste tactul pedagogic, nu ai nicio șansă nici ȋn fața elevilor și nici a părinților, pentru că nu prezinți vreo formă de credibilitate. Cazuri am văzut destule și la televizor.

Învăţămȃntul are nevoie doar de oameni cu vocație, nu de oameni care n-au avut altă alternativă.

Sunt absolut convinsă că ȋnvăţătorul poate schimba destine, că e la sat sau la oraș, dar prima dată trebuie să fii stăpȃn pe destinul tău ca să ȋl poți schimba pe al altora.

Şi mai e ceva… cu vocația nu poți plăti facturi, oricȃt ai fi de bun. Dacă remunerația ar fi pe măsură, tinerii foarte buni ar opta și pentru această profesie, iar deznodămȃntul ar fi cu totul altul…

„Educația este cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba lumea”, iar tu, viitor dascăl, să nu uiți că ești printre cei care pot face asta!