Artish Collage Sorina Diaconu

Artish Collage – Sorina Diaconu explorează tensiunea dintre realitate și reprezentare, prin imagini extrase exclusiv din reviste iconice de artă și modă

Sorina Diaconu este omul cu lipici în creație de colaje, care te pun pe gânduri, te fac să reflectezi asupra unor teme actuale, dar și să încerci să le descoperi mesajele ascunse.

Și-a început călătoria prin fascinanta lume a colajelor acum doi ani, sub numele de „Artish Collage”.

Lucrările îmbină minuțios aspecte din viața contemporană cu care ne întâlnim mai des sau mai răzleț.

Un colaj Artish Collage este rezultatul unui proces în care Sorina acordă atenție fiecărui mesaj și fiecărui sentiment pe care o imagine i le transmite.

Pentru ea, un colaj se poate arăta în numai câteva ore, pe când altele rămân în procesul de creație și câte două săptămâni.

În următoarele câteva minute, vei păși în culise și vei descoperi un pic din filosofia și procesul de creație.

De ce Artish?

Artish, pentru că în viața mea de zi cu zi sunt, în esență, Brand, Communication & Foresight Strategist. Prin urmare, zona artistică este pentru mine încă „ish.

Întrebarea care mă preocupă cel mai mult este referitoare la drepturile de autor. În ce măsură putem remixaconținutul apărut în publicațiile print pentru a crea ceva nou cu scop comercial?

Colajul este o practică artistică consacrată, bazată pe preluarea unor elemente vizuale preexistente și recontextualizarea acestora într-o formă nouă, cu semnificații noi.

În lucrările mele folosesc imagini provenite din reviste tipărite pentru a construi compoziții originale, încărcate de simbolism și comentariu critic.

Nu reproduc imaginea în forma ei inițială, ci o transform radical, oferindu-i un sens nou ceea ce, în unele jurisdicții, poate fi încadrat ca „fair use” sau „transformative use”, mai ales în contextul artei contemporane.

Desigur, în momentul în care o lucrare capătă scop comercial, zona devine mai sensibilă.

Tocmai de aceea, mă asigur că fiecare colaj are o viziune distinctă, autonomă față de sursa originală și nu intră în competiție cu obiectivul sau piața lucrării inițiale.

Colajul este o practică artistică legitimă, cu o istorie solidă, de la Picasso și Braque, la Hannah Höch, Richard Hamilton, Barbara Kruger sau artiști contemporani ca Deborah Roberts ori John Stezaker.

Lucrările mele:

  • transformă radical imaginea sursă (schimbare de sens/context);

  • conțin comentariu cultural și critic social, nu sunt pur decorative;

  • nu concurează cu produsul sau brandul original, ci operează într-un cadru artistic.

Povestește-mi puțin despre începutul dedicării tale pentru colaje.

În serile și weekendurile unei perioade aglomerate, savuram colecțiile mele de reviste Art&Decoration France. Totul a început asa out-of-nowhere.

nd deja umplusem casa de colaje si tăieturi, soțul meu 🙏🏻 a zis stop #haha.a a apărut contul de Instagram și primul meu pop-up la Bazar de Cotroceni.

Reacția publicului a fost wow. Nu mă asteptam, am vândut aproape toate colajele si toată lumea mi-a dat follow la cont.

Cine sunt oamenii care le cumpără?

Publicul este extrem de variat de la pasionați de artă contemporană și cultură pop, la oameni atrași pur și simplu de mixul vizual și mesajele ascunse.

Am avut colecționari de 70+ ani, dar și un tânăr de doar 12 ani care m-a impresionat profund alegând o lucrare din seria „Politics, o serie grea, alegorică realizată înaintea alegerilor din SUA și a celor din România.

Recent, am primit și prima comandă personalizată pentru un cabinet de terapie în psihosexualitate un proiect provocator, dar foarte valoros pentru mine.

A rezultat o colecție în zona de erotism rafinat, menită să inspire pacienții într-un demers de wellbeing și sănătate sexuală.

Care este cea mai provocatoare parte din munca ta?

Sincer, cea mai mare provocare este… găsirea ramelor potrivite pentru dimensiunile atipice ale lucrărilor mele. 🙂

Prețurile pentru ramele personalizate sunt absurde. În plus, găsirea revistelor potrivite este o nebunie în sine.

Lucrez doar cu reviste premium majoritatea achiziționate din aeroporturi sau din străinătate, cu excepția revistei AList, care îmi place foarte mult și care apare frecvent în lucrările mele.

Pe de altă parte, cea mai mare satisfacție rămâne reacția celor care îmi spun că o lucrare le pare „cool.

Este expresia firească a obsesiei mele pentru artă renascentistă, politică, istorie, branduri iconice, feminitate, viață și iubire. Și pentru că imi plac culorile.

Folosești colajele pentru a crea printuri?

Nu. Am avut o solicitare în acest sens din partea Să Fiți Cuminți, dar momentan nu simt nevoia de a produce printuri.

Percepția mea actuală este că reproducerea diluează valoarea lucrării originale.

După ce înrămez un colaj, acesta capătă o estetică luxoasă, glossy, posh, stylish, aproape sculpturală — și nu vreau să pierd asta.

Care este colajul tău preferat dintre cele pe care le-ai realizat?

Îmi plac toate altfel nu le-aș fi făcut.

Dar, dacă ar fi să aleg, aș menționa: Life is a Beautiful Sport Live it!, Marine, Happiness Hurts, Hotel du Bout du Monde și Loose Yourself to Dance aceasta din urmă fiind o lucrare atipică pentru mine, deoarece am integrat și elemente non-editoriale, respectiv coperți și un disc de vinil. Este o lucrare de suflet, oferită cadou unui artist pe care îl admir, un om true si un super talent.

Artish Collage Sorina Diaconu

Ce alți artiști care lucrează cu același mediu îți plac foarte mult? Ce admiri în munca lor?

Ooo, sunt foarte foarte multi.

Carla Schoppel (@Carla 🙏🏻 mulțumesc de încurajările de la început) și Nicole Ababei sunt favoritele mele (@Nicole încă aștept sa îmi zici ceva de smochinele acelea 😊).

Cu Nicole am avut bucuria de a colabora. Recomand o privire atentă către comunitățile Romanian Collage Collective, Bucharest Collage CollectiveSă Fiți Cuminți și Atoma Art Communityvei descoperi artiști remarcabili.

Nu pot explica exact ce admir simt.

Când o lucrare „îmi spune ceva”, trezește în mine o emoție, un zâmbet, o idee.

Da, este vorba despre compoziție, lumină, direcție, tehnică — dar, în esență, este o reacție din inimă, nu rațională.

Bottom line, eu nu sunt critic de artă, îmi place sau nu – eu așa sunt și cu muzica, nu pot explica de ce îmi place o melodie. :))

Cum arată procesul tău? În ce ordine se întâmplă lucrurile? Mă gândesc aici să înțeleg mai bine dacă întâi decupezi și apoi aduci împreună elementele extrase sau ai întâi o temă și apoi cauți imaginile și textele care se potrivesc?

Nu știu alții cum sunt… 🙂 dar eu deschid revistele și sfoiesc, și tot sfoiesc. Pentru mine procesul e intuitiv.

Răsfoiesc revistele până dau peste o imagine care mă oprește, bam! Pornesc de acolo, construiesc, adaug, uneori îmi amintesc de o imagine din altă revistă (pe care o caut disperată în toate celelalte reviste și bombăn pentru că nu am pus semn😂).

Las lucrarea peste noapte, apoi dimineața dacă mi se pare, mai completez.

Am avut și o întâmplare magică: într-o revistă primită în dar, am găsit o inimioară desenată de fiica celei care mi-a dăruit o colecție – un portbagaj la propriu, de reviste superbe (@Anca big love ❤️🙏🏻).

Inimioara roșie a căzut perfect pe o copertă Vogue și așa a rămas. Acolo am lipit și conturat. A fost unul dintre cele mai rapid apreciate si vândute colaje.

La final, adaug întotdeauna un element: conturul negru care delimitează fiecare fragment, fiecare cuto semnătură vizuală care accentuează forma, adaugă ritm și subliniază caracterul construit al compoziției. Este un fel de TM al meu. Așa am început și îmi place. Îmi pare că adaugă o profunzime imaginilor.

Cel mai mult am lucrat black contour la Life is a Beautiful Sport – Live it ~ 200 contururi mici si mari 🙈.

De ce faci ceea ce faci?

Invit oamenii să reflecteze, să viseze și să exploreze prin lucrări în care abordez teme precum: politică, publicitate, istoria artei, iubirea, viața, moda, reclamele și brandurile iconice.

Sunt o introvertită în ceea ce privește arta, cu un master în Art History — From Cave Paintings to Banksy, master făcut in lockdown.

Sunt un colajist conceptual contemporan, ancorat în Postmodern Assemblage, + ceva sensibilități Neo-Dada și o bază narativ-filozofică puternică.

Lucrările mele explorează tensiunea dintre realitate și reprezentare, folosind imagini extrase exclusiv din reviste iconice, consacrate, din domeniile artei, modei și culturii vizuale.

Fiecare colaj este realizat manual, construit intuitiv în jurul unei idei centrale sau al unei referințe culturale.

Colajele devin câmpuri narative unde ironia, simbolismul și estetica editorială se intersectează.

Prin acest mediu, investighez codurile vizuale ale vieții contemporane, dar și potențialul poetic al imaginilor găsite — cu convingerea că jocul este atât metodă, cât și mesaj.

În final, te rog, dacă am omis să scot la lumină o parte importantă din munca ta, să îmi spui.

Pentru că tot am menționat muzica, aș adăuga că aleg cu mare atenție melodiile pentru fiecare colaj postat pe Instagram. E ca o formă de curatoriat a mea.

Caut pentru fiecare lucrare o piesă care să completeze vizualul, așa cum îl simt eu, astfel încât colajele să prindă și mai multă viață și să invite la o explorare ce depășește ceea ce se vede — încerc astfelcreez o experiență, o poveste pentru fiecare lucrare.

Artish Collage Sorina Diaconu


Pe Sorina Diaconu o găsești pe Instagram, aici: @artish_collage.

Foto: arhiva Artish Collage

Andra Magda

Te iau cu mine în culisele industriilor creative, studiouri și ateliere de meșteșug, arte, design, pentru că în viață avem nevoie și de frumos. 🎨🪑🧵

1 comment

Andra Magda

Te iau cu mine în culisele industriilor creative, studiouri și ateliere de meșteșug, arte, design, pentru că în viață avem nevoie și de frumos. 🎨🪑🧵