Sunt oamenii cărora le place să povestească, pentru care eu sunt foarte recunoscătoare. Așa este și Attila Szabó, omul căruia i se spune Tito și cel care dezvoltă Tito Atelier – afacere proprie dintr-o curiozitate pentru croitorie și o îndeletnicire înnăscută.
Am ajuns să stăm de vorbă chiar la atelier, într-o oarecare după-masă de marți, și-am descoperit niște bucăți din viața lui pe care nu aș fi avut cum să le știu altfel.
După ce am ascultat ce am povestit, am ajuns la concluzia că mai bine îl las pe el să vă povestească totu’.
Și ca să începem cu începutul, în prima parte afli câteva lucruri poate mai puțin știute despre parcursul său de până acum, din care eu am reînvățat că în viață orice facem la un moment dat există mari șanse să ne fie de ajutor.
Primii șapte ani. Petrecuți în corporații, la telefon, și ultimul pe o insulă între Franța și Anglia, mai mică decât orașul natal, Bistrița.
Îmi place să mi se spună croitor.
Am deprins tainele croitoriei ca hobby la început, abia despre ultimii 10 ani pot spune că sunt mai reprezentativi pentru munca mea de acum și nivelul la care am ajuns în serviciile pe care le prestez.
Între 2002 și 2007 am făcut facultate și master în gestiunea afacerilor și managementul performanței. După finalizarea facultății la Cluj, m-am întors acasă, la Bistrița, unde m-am blocat șase ani, angajat în corporație.
Am vândut imobiliare, produse financiare pentru bănci și am fost broker de produse financiare. Am vândut patru ani mașini noi în reprezentanța din Bistrița. Implicit am fost broker și de asigurări Casco pentru toate firmele de asigurări. În ultimul an, am fost manager la RomTelecom. Am vândut produse de telecomunicații la 460 de firme mari din județul Bistrița. Eu puteam să gestionez toate abonamentele și serviciile pe care le aveau.
După ăștia șase ani de vânzări în care am avut un hands-free, două telefoane și vorbeam șapte-opte ore pe zi la telefon, am zis gata, pauză.
Am plecat pe o insulă – Jersey, Channel Islands, între Franța și Anglia, unde, împreună cu 37 de bistrițeni, un an am lucrat în hospitality, pentru un hotel.
A fost un super an de conectare după șase ani de haos.
Chestia foarte faină a fost să locuiești într-un hotel, unde e o viață super interesantă. Nu îți lipsește nimic. Ai camera ta de staff, ai mâncare – trei mese pe zi, ai băutură, ai tot ce vrei. Nu strici bani pe nimic. Tot salariul pe care îl primești îl pui deoparte.
Din studiile de liceu, am absolvit economic-turism: barman, ospătar, recepționer, iar după 10 ani am ajuns să fac ospătărie la nivel de silver service, pentru că am avut un șef de sală român cu școală de ospătărie, care într-o săptămână mi-a zis și mi-a arătat tot ce am de făcut și a fost o joacă.
Când m-am întors în țară, nu mai voiam să merg la Bistrița. Știam că vreau să schimb ceva și să vin înapoi la Cluj.
Meșteșugul cusutului întâi l-a moștenit și l-a învățat în familie, apoi de la un prieten. L-a exersat de mii de ori pe produse tehnice cu specificații exacte – lucru ce inevitabil a contat în formarea mâinii de croitor.
Poate că a fost o inclinație de la bunicul din partea tatălui meu. El a fost șustăr. Făcea încălțăminte. Eu l-am prins destul de mic, nici nu știu dacă au fost vreo patru ani și atunci am puține amintiri cu el, dar simt că am deprins o moștenire de îndeletnicire cu mâna de la el.
Din partea mamei, o am pe sora ei, care e mai tânără decât mama cu 10 ani, cu care m-am înțeles toată viața foarte, foarte bine. Ea a mers pe direcția asta de școală și facultate în industria de producție textilă. A preluat o cooperativă de stat în anii 90, care s-a transformat ulterior într-un SA, unde făcea producție lohn. Ea are și atestare gore-tex din anii 90.
Mai sunt și vacanțele de vară pe care le petreceam în secții de producție mari, unde am fost pus să lucrez pe diferite faze și am furat o grămadă de meserie.
În perioada facultății, am învățat să cos și să croiesc și de la mama unui prieten, care era o croitoreasă de apartament la comandă o viață întreagă, de la care am învățat să cos și să croiesc băbește.
Purtam haine largi de rave, mergeam la festivalul Delahoya și toți pantalonii mei erau făcuți la comandă de mama prietenului care și el m-a învățat să cos.
Întâmplarea a fost că m-am mutat cu el într-un apartament. Într-una dintre camere el cosea cu o mașină casnică. Când mașina lui nu era folosită, am început și eu să mă joc, de curiozitate.
După ce am învățat cât de cât să stăpânesc mașina, l-am rugat să mă instruiască să fac o pereche de pantaloni. După ce mi-am făcut eu vreo 30 de perechi și am învățat să stăpânesc pantalonul, au început să apară prieteni care îmi cereau pentru ei și clienți.
Am închiriat un alt apartament, unde ne-am făcut un atelier. Eu aveam clienții mei, el avea clienții lui. Făceam și trei perechi pe zi.
Când eu am revenit la Cluj, el a terminat design vestimentar și a primit un atelier în Fabrica de pensule, unde a avut nevoie de ajutor pentru a face managementul atelierului de creație vestimentară. Aproape trei ani mi i-am pietrecut în Fabrica de pensule lucrând cu el. [nota mea: Fabrica de pensule a funcționat în ultimii foarte mulți ani la Cluj-Napoca drept un spațiu de lucru pentru artiști, spațiu de expoziții și evenimente]
Ce merită menționat din această perioadă: în 2008-2009, am reușit să obținem un contract prin care am făcut încălțămintea și curelele lotului olimpic al României.
Prietenul meu era designerul. El a venit cu câteva propuneri cum să arate și ce design să aibă, dar de la propunerea unui designer până la realizarea unui produs finit e un întreg proces de management complex.
Ia respectivele schițe și du-te la un producător – la un producător de calapoade, care după designul respectiv trebuie să facă un prototip pe care după aceea să îl scaleze pe toate mărimile și aveam sportivi cu 46, 47. Trebuie să găsești un producător de încălțăminte, trebuie să găsești furnizor de piele, sunt foarte mulți lucrători cu care trebuie să negociezi ca să îi poți lega într-un proiect de genul ăsta.
Am avut un timp destul de scurt și cumva toată pregătirea mea din perioada de vânzări de a merge și a lua legătura cu alții și a contracta servicii și produse a ajutat foarte mult. A fost un proiect care s-a desfășurat pe parcursul a trei luni de zile din cei trei ani.
Perioada petrecută în Fabrica de pensule, unde am stat mult timp cu foarte mulți artiști care aveau ateliere acolo, pot spune că mi-a dezvoltat un pic ochiul artistic.
Când mi-am dat seama că nu fac pași înainte și nu dezvolt un business concret, s-a conturat o altă oportunitate – producție de hamuri pentru câini prin intermediul mătușii mele, care deja a început să producă pentru un brand foarte mare.
Necesarul anual al respectivului beneficiar era undeva la 600 de mii de unități pe an. Erau niște hamuri dintr-un material impermeabil care aveau pe interior burete, cusut peste anumite verigi, și închizători, și capse din plastic. Toate hamurile erau reglabile și se făceau pe șase mărimi.
În cazul nostru, toate fazele de producție a unui ham erau acoperite de șapte oameni. Patru ani de zile cu șapte oameni angajați, am produs undeva între 1.300 și 1.500 de hamuri pe lună pentru acest brand.
După cei patru ani de producție de hamuri, în care pot spune că – aici e foarte important – am dobândit foarte multă experiență în execuție, în lucratul cu chestii groase și în lucratul foarte, foarte precis.
Un palton sau un sacou, oricât de șmecher și complex ar fi, un croitor cu școală veche poate să ți-l reproducă unu la unu fără nicio problemă. Îi scoate tiparul și îți face încă unul identic. Hamul ăsta era atât de tehnic încât fără o școlarizare nu ai cum să-l reproduci.
A făcut tranziția spre producție de haine într-o afacere pe cont propriu, ceea ce a însemnat un start în forță, urmat de lecții costisitoare la propriu.
Cu una dintre colegele mele de atunci încă lucrez și acum, după 14 ani de când am angajat-o. Ea a dobândit această experiență și ne-am format împreună în tot timpul ăsta. După cei patru ani de produs hamuri, am făcut tranziția către producția de haine.
La început am avut mai multe cusătorese, am avut specialiști de croi, care cumva mă ajutau să pot onora comenzi care necesitau dezvoltarea de tipare. A fost o perioadă de tranziție în care au fost necesari vreo 3-4 ani ca să îmi reglez nivelul de cheltuieli pe care le am cu angajații, cu chiria și cu volumul de venituri pe care îl pot împăca într-o lună.
Sunt foarte, foarte mulți ani în care am înregistrat pierdere de mii de euro. E o experiență grea și foarte costisitoare pentru a ajunge să faci un business profitabil. Asta în condițiile în care am învățat totul pe pielea mea.
N-am ce să ascund. Chiar vreau să spun și altora că, dacă cumva vrei să te bagi în ceva asemănător, o să te coste ani de muncă în gol, cu minusuri grave. Să te pregătești pentru asta.
Croitoria este o meserie pe care o exersează continuu.
În ceea ce mă privește, dat fiind faptul că nu desenez și nu sunt un artist, toată dezvoltarea artistică și design-ul unui produs e doar la mine în minte. Design-ul produselor mele e rezultatul soluțiilor tehnice pe care le-am văzut, le-am învățat și știu să le pun în practică.
Pentru că am dobândit experiența de croi – după perioada în care am renunțat la specialiștii de croi, am fost pus în fața faptului ca eu să dezvolt tipare pentru anumiți clienți care aveau nevoie de produse custom. Așa am început să stăpânesc croiul și pentru asta într-un an, doi, să pot să îți croiesc cam orice fel de produs.
Așa, ca să îmi dau eu niște proiecte mai deosebite, am luat multe comezi de la absolvenții de design, care la finalul facultății sau la finalul masterului, au de făcut câte o lucrare de licență sau de disertație. Acolo pur și simplu e de făcut un produs unicat, conform specificațiilor și schițelor pe care ei mi le aduc.
Activitatea principală din atelier ține de producția pentru alți clienți, pentru care sunt prestate servicii complete de la idee la produs ready-to-sell.
Serviciile pe care eu subliniez că le prestează atelierul sunt servicii complete pentru orice beneficiar, sau dezvoltator de produs, sau designer, sau owner de brand.
Eu îi dau produsul ready-to-sell. El vine cu ideea. Dacă e designer vine și cu o schiță. Dacă nu e designer și e numai antreprenor, vine cu niște produse sau cu niște idei și spune: uite de la pantolonul ăsta îmi place buzunarul, de la ăsta îmi place lărgimea, iar eu îi fac ce vrea.
Procesul se numește prototipare. Îți dezvolt un produs zero, împreună cu tiparul, astfel încât ție îți rezultă un produs zero final și un tipar final.
La tiparul final se face o scalare pe câte mărimi vrei tu. Poți dezvolta un produs pe trei mărimi – small, medium, large, sau poți dezvolta produsul pe 10 mărimi, de la xs până la 5 xl, cum vrei tu.
După ce ai trecut peste procesul de prototipare și ai produsul zero și tiparele, mergi la un atelier să ceri o ofertă de producție de serie. Producția asta de serie poți să o faci și cu atelierul meu, dar poți să o faci și cu un alt atelier.
Pot pune la dispoziție foarte multe soluții de material de la toți furnizorii mei de la care am cataloge și mostre. Achiziția o fac tot eu. Lucrez și cu o firmă – de foarte mult timp, cu care fac tot ce înseamnă etichetare și personalizare pe toate planurile – de la serigrafie până la broderie și print digital sau packaging, astfel încât tu îți primești produsul ready-to-sell.
Inclusiv pot vorbi și cu fotografi să îți facă ședință foto, ca tu să primești produsele gata fotografiate, pe care le poți urca direct pe platforma ta de vânzare și să-i dai drumul în lume.
Atelierul meu, în primul rând, face producție de serie pentru diferiți clienți – că sunt designeri, că sunt dezvoltatori de branduri, că sunt festivaluri, că sunt restaurante sau cafenele și au nevoie de produse de merch ori de ținute pentru angajați.
În principiu, pot face absolut orice fel de haină, dar cumva prioritizez produsele care îmi sunt mai la îndemână: tricou, bluză, hanorac, pantalon. De materiale foarte subțiri – mătase, satin, voal, stau departe. Nu am răbdare cu ele și mi-am dezvoltat skill-urile pe materiale elastice și groase.
Asta-i partea principală a atelierului meu. A face producție pentru diferiți clienți.
Secundar, dezvoltă și produse proprii cu care merge la târguri și festivaluri, o parte ce îi vine ca o mănușă.
Pe plan secundar, dezvolt și produsele proprii, pe care nu le-am dezvoltat așa cum mi-aș fi dorit până acum. Totuși, în ultimii 2-3 ani, am reușit să pun un pic mai mult accent și pe produsul propriu – să particip la târguri și festivaluri. Îmi place foarte mult să fac asta, dar cheltuielile mari ale atelierului sunt acoperite de producția pentru clienți.
Produsul cu glugă e unul dintre produsele mele preferate și l-am făcut de la hanorac la geacă sub toate formele. Orice are o glugă, inclusiv din piele, am realizat. Majoritatea produselor mele sunt hainele noastre de zi cu zi – tricouri, pantaloni, bluze. Asta este zona în care îmi place să dezvolt.
De 15-20 de ani nu prea mai am haine care să nu fie făcute de mine. Cam toate hainele pe care le port – până la geacă de iarnă impermeabilă, sunt făcute de mine.
Materialele le găsește ușor – online, și le alege după felul în care te fac să te simți.
Pentru materiale, în secolul în care trăim, sunt zeci, sute de furnizori și producători în toată lumea. Asta cumva pentru mulți poate fi o chestie dificilă. Pentru mine pur și simplu, după un simplu research pe net, găsesc foarte mulți furnizori de la care pot solicita cataloage, mostre și pot face comenzi.
Pentru mine, sustenabilitatea înseamnă durabilitate în timp. Să pot spăla de 100 de ori un tricou și să aibă aceeași ținută.
În zona de sustenabilitate au apărut produsele astea 100% organice, care i-au făcut pe foarte mulți să le puște o venă. Sunt producători care spun că dezvoltă produse organice, dar le cos cu ață din poliester, care nu este organică, și atunci nu ai un produs 100% organic. Există soluții cu care poți face produse 100% organice, cu certificări și ață din bumbac.
O paranteză pe care aș face-o: anumite materiale – exemplu french terry, cu care eu lucrez pe o grosime de 300-350-400 de grame, pe organic nu le poți găsi atât de groase. Asta îmi creează niște minusuri pe partea de sustenabilitate a produsului. Vrei să fie și sustenabil, și rezistent în timp, și să îți dea un sentiment final pe care tu ți-l dorești de la produs.
Eu acum nu pot să scot un hanorac gros, așa cum îmi place și să îl fac organic, pentru că nu se produce french terry organic la grosimea respectivă.
Împrumută răbdarea necesară pentru producție de la cei care au din plin și se ocupă mult de dinamica inevitabilă în munca de antreprenoriat.
E foarte diferită noțiunea de răbdare la noi, la generațiile noastre, față de alte generații mai în vârstă sau care vin din alte medii.
Uite, colega mea, cu care lucrez de 14 ani, e cusătoreasă și pentru mine e ca o soră, avem o relație foarte faină și lejeră. Mă ajută, mâncăm împreună zilnic, când eu sunt liber și ea e liberă. E genul de om care vine dintr-o zonă în care, în momentul când e la lucru și e la mașina de cusut, trei ore nu se ridică și are un mega-randament.
Eu, după jumătate de oră, o oră dacă stau la mașină, deja sunt gata. Trebuie să-mi iau o pauză. Pe lângă faptul că îmi sună telefonul, vine un email, trebuie să răspund la câte un client, trebuie să trimit acte la contabilă. Ești prins de alte chestii care te distrag – vine un curier la poartă, vine un prieten, mă sună altcineva.
E foarte greu să nu te bâzâie nimeni, să poți să stai o oră la mașină și să faci o chestie repetitivă.
Poți să o faci în momentul în care lucrezi în serie – tot procesul de producție în serie e să iei respectiva serie de produse, de tricouri să zicem, și când pui mâneci, pui la toate tricourile mânecile, când pui gulere, pui la toate gulerele. Așa îți optimizezi cumva timpul.
Eu am răbdare să fac 100 de teste pe zi, să ascut foarfecele, să merg la cei de la serigrafie, să duc niște tricouri, să aduc niște tricouri, să schimb niște mail-uri, să fac o achiziție de materiale, să rezolv mai multe chestii care sunt mai mult de antreprenoriat decât să stau să fac producția propriu-zisă a produsului.
Deci, aici colega mea mă completează foarte mult.
Și aici încheiem povestea. 😊
Sursa foto este arhiva online Tito Atelier.
Date de contact și link-uri spre profilurile de social media: titoatelier.ro.
Fabulos!!! Felicitări pentru toată munca!
Transmitem. 😉