Marina Shifrin este absolventă de Jurnalism la Universitatea din Missouri, Columbia, SUA și spune că iubește scrisul atât de mult încât îl detestă. Acum este Comedy Writer, implicată în mai multe proiecte creative – despre care se poate să fi auzit, iar uneori mai scrie pentru publicații internaționale.
Dacă ai fost online în 2013, poate ai văzut filmulețul în care Marina și-a anunțat public demisia. Filmulețul are acum aproape 20 de milioane de vizualizări, doar pe contul ei personal de YouTube.
Aproape doi ani mai târziu, LinkedIn a rugat-o să scrie despre asta. Mai exact, să ofere sfaturi celor care se gândesc să renunțe la job. În articol, povestește că demisia, deși a lăsat impresia unei decizii pripite, a fost de fapt gândită încă din prima zi la respectivul loc de muncă.
Ea a avut în minte ceva foarte clar pentru cariera ei – să facă comedie. Pentru asta, și-a făcut un plan, iar demisia a fost doar un pas de urmat. După plecarea de la job, pusă la cale în stil mare, a primit alte oferte în direcția în care și-a dorit să înainteze – una dintre ele chiar în direct, la TV.
Demisia, cu câteva luni înainte, a inclus-o pe o listă de 30 de lucruri de făcut înainte să împlinească 30 de ani. Despre fiecare dorință din listă a scris câte un eseu. Colecția de eseuri a publicat-o în prima ei carte – 30 before 30.
Eu am descoperit-o în aceeași perioadă în care a devenit faimoasă online, când am ajuns și pe blogul ei, unde scrie niște povestiri scurte din viața reală absolut de-li-cioa-se.
Interviul face parte dintr-o serie personală de discuții cu oameni pe care îi admir, despre cum fac ei față eșecurilor la muncă și în viața personală. Am fost curioasă să aflu dacă mi se întâmplă doar mie să o dau în bară, iar dacă nu, cum arată viața din culise a unor oameni care par că reușesc în orice își propun.
Ce este eșecul?
Nu sunt sigură dacă acest răspuns este prea nebunesc, dar aș spune că eșecul este inevitabil, în timp ce succesul este trecător. Cel puțin din perspectiva mea. Cred profund că, în orice proces creativ, eșecul și succesul sunt corelate – eșecuri multe înseamnă succese mari.
Ai scris recent prima ta carte. Cum este să lucrezi la un proiect creativ timp îndelungat fără să știi cum va reacționa publicul?
Întrebarea asta mă readuce la starea de coșmar și stres în care mă aflam în anul dinaintea publicării.
Ca scriitor, marea mea bucurie este atunci când oamenii se conectează cu textele mele. Folosesc cititorii și feedbackul-ul pe care ei mi-l dau pentru a evalua modul în care mă descurc. Mi-ar plăcea să spun că sunt unul dintre acei oameni care pot scrie indiferent de validare – când ești atât de îndrăgostit de arta de a scrie, încât nu simți nevoia aprobării altora pentru a crea. Este un mod foarte romantic de a vedea scrisul, care nu se aplică în cazul meu. Am nevoie de oameni care să-mi citească textele, să-mi spună că fac o treabă bună, să-mi cumpere munca și să investească în ideile mele pentru a continua să scriu cu dedicarea necesară.
A lucra la o carte atât de mult timp, fără satisfacția instantanee cu care ne-am obișnuit, a fost ca și cum aș căuta un creion într-un depozit întunecat. Am petrecut zile, săptămâni, luni mergând cu ochii închiși, uneori în cercuri sau înapoi. De multe ori am simțit că eram mai departe de linia de start decât atunci când am pornit la drum.
Ideea de a-mi ține fizic cuvintele în mână la sfârșitul procesului este ceea ce, în cele din urmă, m-a ajutat să trec peste nivelul uriaș de inceritudine. Când am ajuns în sfârșit să-mi țin cartea în mână, toate momentele grele au dispărut în adâncurile minții mele.
Da, scrierea unei cărți a fost în mare parte un proces neplăcut, cu mai multe zile în care voiam să-mi smulg părul din cap decât cele bune. Dar toate lucrurile bune de la final au șters cu buretele experiențele negative. Publicarea poveștilor m-a păcălit în a crede că procesul și-a meritat efortul și că mi-ar plăcea să-l repet.
În articolul pe care l-ai scris pentru LinkedIn ai menționat că, înainte de a-ți da demisia, aveai deja un plan de carieră – să scrii în fiecare zi, să te muți în L.A. și să-ți găsești un manager. Patru luni mai târziu, ai bifat toate obiectivele. Cum?
Întotdeauna am fost o persoană destul de orientată spre obiective. Sărbătoarea mea preferată este Anul Nou datorită oportunității de a-ți face rezoluții. Pe ale mele le iau foarte în serios și fac liste zilnic, săptămânal și sezonier de care mă țin. Cred că toată lumea ar trebui să aibă întotdeauna un plan de carieră de cinci ani, cu obiective specifice în minte. Dacă vrei să renunți la locul de muncă, atunci cu siguranță ar trebui să ai o listă de obiective. Aș sugera și un plan de o lună, șase luni și un an.
Când am renunțat la job, planul meu mi-a impus să fiu „all in” într-o carieră în comedie. Știam că Los Angeles are cele mai multe oportunități și cea mai bună infrastructură pentru comedie, așa că mi-am cumpărat un bilet, m-am urcat într-un avion și am aterizat la LAX șase ore mai târziu. Este atât de simplu. Am stat ca o zeiță la o prietenă o lună, în timp ce căutam un apartament pe care să mi-l permit și în cele din urmă am găsit unul în East Hollywood.
Înainte de a mă muta în Los Angeles, un străin care mă urmărea pe Twitter mi-a spus că îi plac tweet-urile mele. Când am dat click pe profilul lui, am văzut că lucrează la o televiziune importantă, așa că l-am întrebat dacă nu vrea să ne vedem. Ne-am împrietenit repede și s-a oferit să mă pună în legătură cu un amic care conducea o agenție de management.
În ceea ce privește obiectivul „a scrie în fiecare zi”, acesta a fost cel mai simplu pas, care, sincer, nu l-am făcut imediat și încă nu îl fac mereu. De ani de zile mă împing să scriu în fiecare zi. Există anumite momente în care reușesc cu brio (nu vreau să mă laud, dar în ultima vreme mi-a cam ieșit) și alte momente în care nu scriu deloc. Ori de câte ori termin un proiect mare, îmi curăț apartamentul în timp ce ascult podcast-uri despre ucigași în serie timp de luni de zile – cuvinte scrise: zero.
Perioada de 4 luni în care mi-am îndeplinit obiectivele a fost caracterizată de o teamă constantă. Când m-am mutat la Hollywood, m-am simțit mizerabil și am fost stresată tot timpul. Nu aveam niciun indiciu despre ceea ce făceam – nu știam cum să-mi ating obiectivele și nici nu eram sigură că le voi atinge vreodată. Acum că am succes în carieră, este ușor să spun că deciziile mele au fost calculate și necesare pentru a ajunge unde mă aflu, dar în momentul mutării la Hollywood m-am simțit ca o fetiță speriată, care poza drept un scriitor ambițios.
Ți-ai propus un scop foarte clar legat de carieră: a face comedie. Cum merge treaba?
În orice carieră creativă, cum este comedia, obiectivul este să te afli mereu în mișcare. Este ca vânătoarea de aur la capătul unui curcubeu. Nu sunt sigură dacă are sens, dar așa mă simt eu întotdeauna.
Inițial, când am început să fac stand-up, am vrut să vând spectacole și să-mi prezint glumele în fața unor audiențe enorme. Apoi, mi-am dat seama că urăsc să fiu pe scenă – voiam ca grupuri mari de oameni să râdă la glumele mele, dar nu voiam să fiu cea care spune glumele. Am aflat că toate lucrurile care îmi plac la show-urile de stand-up pot fi realizate în camera celor care scriu, așa că m-am orientat spre scris.
Nu am vrut să mă limitez la niciun fel de platformă (tv, film, cărți), așa că m-am orientat spre toate domeniile. De atunci, a fost o serie de urcușuri și coborâșuri. În prezent, lucrez la o emisiune TV și scriu o carte, dar sunt sigură că, după ce voi încheia aceste proiecte, voi fi iar în cădere. Întotdeauna mă întristez între proiecte și adesea mă simt pierdută.
Învăț în continuare să îmbrățișez instabilitatea unei cariere creative, dar este greu pentru că îmi plac regulile, limitele și banii. Totodată, nu așa funcționează acest tango. Așadar, muncesc din greu, apreciez joburile pe care le am și le folosesc pentru a obține alte locuri de muncă, concentrându-mă pe curcubeul de sus.
Povestește-mi despre un eșec personal și unul profesional.
Un singur eșec profesional? Am atâtea din care să aleg. De fapt, să știi că am început să țin o evidență cu toate proiectele la care am aplicat în acest an. Din 32, am fost angajată pentru cinci, respinsă de 18 și nu am primit răspuns de la nouă.
Proiectele variază de la al doilea roman al meu până la a scrie pentru emisiuni TV sau a mă ocupa de Social Media pentru un startup. Primesc o formă sau alta de respingere în fiecare săptămână, dar nici nu aș fi obținut rolurile pe care le-am avut dacă nu aș aplica și nu aș merge la interviuri săptămânal. Deoarece cred că eșecul este o parte naturală a procesului creativ, nu consider că am făcut ceva greșit, doar că aș putea face lucrurile mai bine.
Cu cât merg mai des la interviuri, cu cât trimit mai multe propuneri și ies din zona de confort, cu atât procesul devine mai ușor de suportat. Respingerile mă fac să apreciez și mai mult succesele.
La nivel personal, încerc să nu trăiesc cu prea multe regrete, deoarece cred că este contraproductiv și o pierdere de timp. Nu bag în seamă eșecurile personale, ci le transform în experiențe de învățare. Lucrez și scriu mereu, așa că simt că munca îmi acaparează și viața personală. Un eșec personal poate fi că nu petrec suficient timp cu prietenii și cu familia în perioadele în care lucrez.
Las munca să-mi controleze mintea și programul atât de mult încât viața mea socială se evaporă. Obiceiul ăsta mi-a afectat multe relații. Practic, sunt prietenă doar cu alți scriitori care lucrează la fel de mult (poate chiar mai mult decât mine). Dar învăț cum să fac pauze între proiecte pentru a-mi întoarce atenția asupra prietenilor și a familiei. Nu sunt sigură dacă voi învăța vreodată cum să le echilibrez, însă sunt ok cu asta.
Care sunt pașii următori în cariera ta? Ai încertitudini legate de asta?
Este cel mai stresant lucru pe care l-ai putea cere unui scriitor! Adică, mi-am dat seama că pot controla numai anumite aspecte din cariera mea și învăț cum să apreciez câștigurile atunci când le am.
În prezent, scriu pentru un show Hulu, care apare în vara lui 2020, și îmi place foarte mult. Mi-ar plăcea să continui să scriu pentru TV și să trec în cele din urmă într-un rol de headwriter, apoi într-o poziție de showrunner. De asemenea, am făcut parteneriat cu Sony Pictures Television pentru o emisiune bazată pe cartea mea, ceea ce ar fi incredibil. Mi-ar plăcea să scriu și o altă carte. Planul meu pentru toate aceste obiective este să continui să aplic, să scriu și să lucrez din greu.
Mintea mea este plină de incertitudini tot timpul. Sunt suficient de amuzantă? Sunt un autor bun? Ceilalți mă plac? Sunt enervantă? Voi face vreodată suficienți bani? Ar trebui să am un copil? Câștig în greutate? Sunt prea rea? Fac o treabă bună reprezentând imigranții? Ar trebui să fac mai mult cu scrisul meu? Va exploda lumea? Lucruri din astea cu care toată lumea trăiește.
Anxietățile mele sunt obișnuite și epuizante, și nu vreau să le acord mai multă atenție decât e nevoie. Acesta este motivul pentru care îmi place să scriu comedie. Ești închis într-o cameră cu o mulțime de alți scriitori anxioși, care încearcă să se facă să râdă reciproc toată ziua. Dacă aș putea continua să fac asta, atunci voi fi bine pentru totdeauna.
Add comment