Ioana Cristina Casapu este autoarea a două cărți care surprind modalitățile complicate prin care social media a transformat Generația Milenară. Cariera ei reunește 12 ani de expertiză colectivă și individuală în marketing digital, management editorial, predare și antreprenoriat. Ioana locuiește și lucrează la Berlin.
În continuare vorbim despre cum se vede eșecul și teama de eșec din perspectiva varietății rolurilor pe care și le-a asumat pe parcursul timpului. Subiectul nu este ales întâmplător, face parte dintr-o serie de interviuri de pe acest blog.
Scopul acestor conversații despre cum se integrează eșecul în viața unor oameni pe care îi admir de la distanță este de a identifica dacă și ei trec prin perioade dificile, dacă și ei au parte de provocări sau este un aspect ce pare să facă parte doar din viața mea. Mai mult, am fost curioasă să aflu cum interpretează eșecul și cum abordează situațiile ca să continue în ceea ce fac.
Ce este eșecul?
Eșecul este un tort cu aspect foarte complex pe care îl coacem chiar noi, uneori cu ajutorul celorlalți. De obicei, conține câteva ingrediente: așteptări, iubire, nesiguranță, pasiune și risc. Dacă adăugăm riscul, preferăm să îl servim musafirilor decât să ne înfruptăm noi din el, fiindcă nu ne prea place, dar totuși credem că le place altora și astfel ne vor fi lăudate și nouă eforturile. Doar când ne servim și noi din tort putem accepta eșecul ca o masă esențială din meniul vieții noastre.
Povestește-mi despre un eșec personal.
M-am mutat într-o altă țară pe care o iubeam ca să fiu cu cineva pe care iubeam. Relația nu a funcționat, iar eu m-am simțit prinsă între opțiuni opuse, dar la fel de provocatoare. Am învățat ce înseamnă încrederea în sine în situații pe care nu le pot controla.
Te-a împiedicat vreodată frica de eșec să începi ceva nou?
Nu, dar obișnuiam să cred că m-a împiedicat să încetez anumite lucruri la momentul potrivit. În cele din urmă, am înțeles că nu există momente potrivite sau nepotrivite, doar momente și că fiecare moment contează.
Majoritatea proiectelor în care ai fost implicată se află în zona industriilor creative. Își are locul aici procesul de încercare și eroare?
Aș spune că da, în sensul că tot ceea ce facem, fie acest lucru creativ sau analitic, reprezintă un experiment. Procesul de încercare și eroare este critic pentru învățare. Învățarea este critică pentru dezvoltarea felului în care gândim, simțim, ne purtăm, muncim. Dezvoltarea (emoțională, rațională și profesională) este critică pentru calitatea vieții noastre.
Munca ta implică și o mare parte de lucru pe cont propriu (freelancing). Care este cea mai mare provocare cu care simți că te confrunți?
Cea mai mare provocare cu care freelancerii se confruntă ține de incertitudinea viitorului lor. Trebuie să acționeaze din mai multe roluri în același timp și să funcționeze ca mai mulți oameni deodată ca să își facă munca profitabilă, să-și asigure calitatea vieții, să aibă mereu opțiuni, să fie mulțumiți de propriul echilibru între viața personală și profesională, să învețe continuu, să-și gestioneze singuri taxele și economiile, iar uneori pur și simplu să câștige suficient cât să plătească chiria și mâncarea.
Nesiguranța este diferită de incertitudine, dar face parte din același set, mai ales într-o perioadă cu mai puțin volum de muncă. Este important să rămâi auto-suficient, să îți înțelegi riscurile și să-ți păstrezi aproape o familie de prieteni care te susțin și alți profesioniști, care te pot ajuta să te aduni și să-ți schimbi perspectiva în momentele dificile.
Ai experiență în gestionarea echipelor în mai multe tipuri de proiecte. Cum ai abordat cazurile în care cineva din echipă făcea o greșeală?
Am întrebat de ce au acționat în felul în care au făcut-o, care le-a fost procesul și rațiunea din spatele deciziilor. O eroare poate însemna multe lucruri diferite – precum lipsa de cunoștințe, a acționa pripit, uitare, frica de a admite că nu știi ceva. Descoperirea motivului pentru care cineva a acționat într-un fel de multe ori înseamnă și rezolvarea unei probleme.
Cineva mi-a spus că trebuie să normalizăm eșecul în viața personală și în cea profesională. Tu ce crezi?
Cred că dificultatea în a normaliza eșecul provine din bagajul de interpretări negative pe care cuvântul îl poartă. Referindu-ne la o persoană care a eșuat, adesea adăugăm în ciuda celor mai bune eforturi, care poate semnala rușine, vină și sentimentul că cineva nu a fost suficient de bun pentru a nu da greș. Realitatea este că, pentru a eșua, trebuie să fi încercat să reușească, cu resursele pe care le avea la momentul respectiv, mentalitatea pe care o avea la acea vreme și riscurile necunoscutului sau ale incontrolabilului. Putem normaliza eșecul numai dacă ajungem la înțelegerea faptului că succesul este format din multe, multe încercări, lecții dure, erori, dureri și victorii și nu o destinație imediată la care odată ce-ai ajuns, rămâne aceeași.
Munca de creație înseamnă să lucrezi la un proiect mult timp fără să știi cum va reacționa publicul (o carte, un tablou, o colecție de modă). Ce gândește un artist în timpul acestui proces?
Depinde în totalitate de artist și dacă lucrează cu gândul de a crea pentru alții, cu gândul de a crea doar pentru sine sau un amestec dintre cele două. Are legătură cu punerea în joc a întregului spectru de emoții, a gândirii analitice și a varietății de identități creative și non-creative, care de obicei vor avea multe de discutat între ele în timpul procesului de creație.
Uneori, nu va gândi, ci doar va simți că există o nevoie acută de a exprima, de a alunga ceva, de a produce. Motivul va veni al doilea, iar judecata de sine vine apoi și nu neapărat în această ordine. Etapa critică este momentul în care ai terminat și știi că trebuie să începi să vinzi sau să expui în fața publicului și a consumatorului. Aceasta este, de obicei, etapa în care mulți artiști vor începe să aibă sentimente negative față de munca anterioară, deoarece intră în conflict cu nevoia de dezvoltare și cu munca viitoare pe care trebuie să o creeze. Nu este niciodată ușor și este foarte uman.
Ai publicat recent o nouă carte. Cum ai venit cu ideea? Poți descrie procesul de lucru? A fost îndoiala parte din poveste? Dacă da, cum ai depășit-o?
Noua mea carte este traducerea în limba engleză a unui roman pe care l-am scris acum 10 ani, care a fost publicat inițial în România, în 2016. Am tradus-o pentru a o pune la dispoziția cititorilor la nivel internațional.
Procesul a durat trei ani de la publicarea ediției românești, mai ales pentru că produceam și alte lucrări și pentru că aveam o relație conflictuală cu vechiul manuscris. Numai traducerea în sine a reprezentat un proces terapeutic, deoarece a dezvăluit multe nesiguranțe legate de scris și de viața mea personală, pe care a trebuit să o confrunt în cele din urmă.
Dacă ar fi să alegi un singur sfat din propria experiență care crezi că îi va ajuta pe ceilalți să își înfrunte temerile, care ar fi?
Frica este o reacție naturală a corpului uman în fața adversității reale sau percepute. Vor exista temeri care te vor ajuta să crești și temeri care îți vor limita creșterea. Nu vei putea întotdeauna să faci diferența, deoarece teama te va paraliza uneori. Dar poți alege să asculți ce vrea să-ți spună acea frică și să îi răspunzi în interesul tău. Poți alege care dintre temerile tale merită urmărite, câte timp vrei să petreci în compania lor, ce confort sau beneficii aduc în viața ta. Așadar, alege cu înțelepciune.
Noua carte scrisă de Ioana se numește „Heart Beats – A Memoir of the Millennial Generation on Social Media” și a fost publicată în septembrie, 2019. Este o radiografie a felului în care Social Media a schimbat radical modul în care gândim, simțim, iubim, acționăm și ne conectăm în relațiile pe care le avem în viața personală, dar și la locul de muncă. O poți comanda de aici.
Pe Ioana Cristina Casapu o găsești pe Facebook sau pe website.
Cover foto: Joe Dilworth, 2018
Add comment