14 lecții de la TEDxCluj 2018

„M-a întrebat cineva dacă vin astăzi ca speaker când i-am zis de TEDxCluj.”

„Poate ajung și eu să fiu speaker la TEDx.”

Sunt primele replici auzite printre participanți când am ajuns la TEDxCluj – Connecting The Dots. 🙂 Asta mă face să cred că publicul nu e unul pasiv, ci pus pe fapte mai tot timpul.

De data asta încă de dimineață. Sâmbătă dimineață.

Dar de ce ai face așa ceva?

De ce te-ai trezi devreme în weekend ca să ieși în frig, să mergi la o conferință în timpul liber, de bună voie și nesilit de nimeni?

Cred că TEDxsterii au acel ceva pe care-l căutăm în „tinerii din ziua de azi” și nu numai.

Îi văd ca fiind acei oameni din comunitățile din care facem parte, care încearcă să facă lucrurile să se întâmple și care încearcă să le îmbunătățească. De „amorul artei” și nu pentru recompense oficiale. Fără să ceară ceva în schimb. Pentru că în asta cred.

În 2018 am încercat să vedem cum se conectează „punctele”, pornind de la ideea lui Steve Jobs.

„You can’t connect the dots looking forward; you can only connect them looking backwards. So you have to trust that the dots will somehow connect in your future. You have to trust in something – your gut, destiny, life, karma, whatever.”

Și am făcut asta împreună cu 2 gazde ale evenimentului (Veronica Soare și Paul Bourne – speakeri TEDxCluj 2017), 1 speakers’ coach (Melania Medeleanu – speaker TEDxCluj 2017), 14 speakeri și 3 performeri.

Deja punctele încep să se conecteze. 🙂


I. Connecting communities

Știai că doar 7% dintre noi credem că putem avea încrede unii în alții?

Aș vrea să cred că pe undeva s-a greșit statistica, dar mă tem că oricât de mult mi-aș dori, realitatea e exact cum ne-a prezentat-o Vlad Voiculescu.

Nu am om.

Prin câteva povești cât se poate de reale, ne-a arătat de ce greșim atunci când credem că suntem prea mici pentru a face ceva. Și niciodată să nu gândim asta. Orice lucru cât de mic pe care îl facem, ajută. Și oricine poate face diferența – oricât de mică, care poate fi de fapt diferența aceea mare ce schimbă tot.

Să nu mai fim în situația de a spune „nu am om” care să mă ajute – pe noi sau în ceea ce vrem să facem.

Est vs. Vest – în aceeași perioadă istorică, trăiam în lumi total diferite, iar asta se poate vedea chiar și prin fotografiile care surprind cele mai simple momente din viața omului.

Cum oamenii care s-au născut în est au reușit să se bata de la egal la egal cu vei din vest? Care e lecția lor de viață? Reziliența. Puțin ego. Și câteodată un pic de noroc. Dar pe cel din urmă nu ne putem baza.

Care e primul pas pe care noi îl putem face acum? Aneta Bogdan spune că:

A rămâne în țară.

O lecție pe care am învățat-o întâia oară la facultate și care devine din ce în ce mai populară – nu putem controla ce ni se întâmplă, doar felul în care reacționăm.

Nu putem controla felul în care ceilalți se comportă cu noi, doar felul în care răspundem.

Cum răspunzi, spune ceva despre tine.

Când nu știi ce să faci (cum să răspunzi) apelează la bunul simț. O idee atât de simplă. Transmisă de Dana Gonț.

Nu contează că ceilalți nu observă. Important e ca tu să fii împăcat cu tine. Vor fi și cei care vor observa, fii sigur de asta.

A văzut un desen al unui prieten care i-a plăcut mult. A încercat să-l reproducă până când i-a ieșit. A făcut prima coperta de album pentru Puya. De acolo a învățat tot ce i-a ieșit în cale la capitolul desen și design. A realizat o colecție de genți pe care le-a finanțat printr-o campanie de crowdfunding pe Kickstarter. Dar a observat că alții au strâns mult mai mulți bani pentru produse asemănătoare.

Atunci și-a dat seama că toate lucrurile din jurul nostru au fost făcute de oameni ca noi. 

Poate părea cel mai evident lucru din lume, dar până nu îl interiorizezi, nu îl înțelegi la fel de bine.

Ca în Alchimistul, și pentru Andrei Amărașteanu comoara se afla chiar lângă el. A publicat o lampă cu care s-au jucat de plăcere, care le-a adus în cele din urmă și cele mai mari statisfacții.

Când ajungi la un impas, fă un pas înapoi și conectează punctele. Soluția s-ar putea să fie mai aproape decât crezi.

Cine și-a făcut ordine în cameră / pe desktop / în telefon în ultima săptămână? 

Deși suntem tentați să lăudăm acest comportament, Laura Ionescu ne încurajează să o luăm fix în direcția opusă. Dezordinea ca un act de curaj, ca un preambul pentru creativitate. În loc de Catan. 🙂

Poți să creezi un infinit din ceea ce ești și ceea ce știi. Curaj. Dezordonați-vă.

Cine ar fi crezut, Andrei Roșu – sportiv de anduranță – a avut vreo două alte vieți înainte și are simțul umorului cum nu m-aș fi așteptat. A cântat în Gaz pe foc și a lucrat în bancă.

Poate rezonează doar cu mine asta, dar mereu am spus că îmi doresc să încerc cât mai multe lucruri în loc să mă dedic unui singur subiect toată viața. Nu cred că una dintre opțiuni e mai bună decât cealaltă.

Dar cred că unii ne comportăm ca și cum am trăi pentru totdeauna. Și cred că oricând poți să te apuci de orice.

Viaţa e un cadou extraordinar, astfel că ceea ce trebuie să faci e să dovedeşti că o meriţi.


II. Connecting science

Cercetător în fizică nucleară, Cătălina Curceanu ne-a introdus în lumea științei și ne-a arătat ce putem face în viitor cu ajutorul acesteia.

The quantum computers can help us fight the problems we face today. By exploring how nature and the universe work.

Delia Vîrgă ne amintește de studiul care arată că cel mai important factor care ne determină fericirea stă în calitatea relațiilor pe care le avem cu cei din jurul nostru. Și nu se referă doar la familie și prieteni, ci și la colegii de la locul de muncă.

Calitatea relațiilor are legătură cu starea noastră de bine. Dar, mai cu seamă, ține de starea celor din jur, fiindcă emoțiile sunt contagioase.

Propune săli de fitness emoțional care să ne ajute să ne întreținem sănătatea psihică.

Rețeaua noastră socială este plasa de siguranță pe care o avem.

Vorbirea face parte din genele noastre, dar cititul nu. Până acum 100 de ani, majoritatea oamenilor nu citeau deloc.

Rita Carter a fost interesată să afle ce se întâmplă în mintea noastră atunci când parcurgem un text. Și a fost surprinsă să afle că atunci când citim ficțiune, din perspectiva unui personaj, în creierul nostru se leagă „poduri”, care devin din ce în ce mai solide. Un exercițiu pe care-l putem face și doar pentru 30 de minute în fiecare zi.

Our brain needs a workout just like our body.

Hashem Al-Ghaili a studiat îndeaproape tratamentele de cancer existente și lucrează la popularizarea unei noi metode.

Poate trata orice tip de cancer și este accesibilă. Embryonic cancer therapy. Imaginează-ți o lume în care această boală nu mai există. El spune că e posibilă, dar și că ne aflăm încă în fața multor provocări, inclusiv pe partea de business. Atâta timp cât există o problemă, cineva poate profita de pe asta.

What can we do? Have an open mind to scientific knowledge and technology.


III. Connecting points of view

Mark Grist – spoken word poet – spune că atunci când s-a decis să fie poet, era ca și cum s-ar prezenta ca fiind un unicorn.

Concret, ne-a povestit cum a cunoscut-o pe mama soției lui și dificultatea avută în a-i explica ce face. Dar a pornit într-o misiune personală de a-i demonstra că poate, aventură în care a învățat și multe alte lecții neașteptate.

În cele din urmă, lecția cu care am rămas noi e chiar una învățată de la Nichita Stănescu, în încercarea de a renunța la etichete personale.

There are no poets, there are only poems.

Ioana Nicolaie – scriitoare – ne-a vorbit despre uși. Despre ușile din viața noastră. Despre ușile din viața noastră, care, deși sunt construite special pentru noi, nu le deschidem. Din lipsă de curaj.

Ușile sunt de fapt alegerile noastre. Alegeri pe care uneori ne este teamă să le facem. Dar chiar și așa, drumul până acolo poate fi la fel de important.

Vă doresc foarte mult ca toate aceste uși să vă aducă lucruri în plus, care să vă împlinească, care să vă bucure. Și dacă ați ajuns acolo, nu stați. Intrați.

Dacă a fost un talk pe care l-am așteptat, acesta a fost. Subiect de care sunt tot mai curioasă în ultima vreme. Mă uit la poveștile celor din jurul meu și am impresia că tot ce au făcut le-a ieșit. Mă uit apoi la povestea mea și văd atâtea situații care nu au curs ca unse, care nu au ieșit impecabil, care nu au fost perfecte. Și mă întreb dacă mai sunt și alții ca mine.

Eu cred că da, doar că până acum nu am fost atât de obișnuiți să vorbim despre asta. Să vorbim despre eșec. Și mă bucur să văd că lumea se mai relaxează și abordează subiectul.

Mi-a plăcut de Rebecca Ribbing – Project Manager la Museum of Failure – că nu s-a rezumat doar la „din eșec înveți”, ci ne-a dat exemple de produse prezente la muzeu alături de o lecție concretă din fiecare poveste.

Muzeul se află în Suedia dacă vrei să-l vizitezi.

The more we glorify success, the less attention we spend on failure. Accepting your failure, might lead you to progress.

Normalize failure with psychological safety. When someone has the courage to admit it, you can be their safetynet.

99% dintre startup eșuează. Nu există nicio evidență de vreo companie începută de o singură persoană.

Some love the people, some love the product, some can survive financially in a business.

De aceea avem nevoie de echipe. Antreprenorilor nu li se spune tot adevărul în media. Când ne uităm la coperțile revistelor de business vedem o singură persoană despre care se vorbește în contextul unei companii. Când, de fapt, realitatea nu e deloc așa. Ernesto Sirolli spune că relația între cei care pornesc la drum într-o afacere e exact ca într-o căsnicie.


Cum s-a văzut TEDxCluj 2018 – Connecting The Dots din perspectiva mea (subiectivă)

  • este evenimentul unde mă simt ca acasă, ediția de anul acesta fiind a cincea oară consecutiv când sunt în public. ultimele patru cu mulțumiri echipei. 😉
  • Paul Bourne era parcă la el acasă și eu aveam impresia că sunt la o întâlnire cu prietenii printre 1.000 de străini. :))
  • mi-a plăcut de Melania Medeleanu pe care o vedeam în primul rând cum îi susține din priviri pe speakeri.
  • sunt unii oameni cu care mă întâlnesc doar la TEDxCluj an de an și asta mă bucură.
  • dacă acum ceva timp aveam impresia că speakerii sunt personaje la care ajungi cu greu, am realizat că sunt oameni ca noi, cu care poți interacționa f ușor și deschis. deci nu e doar o vorbă îndemnul cum că să îi abordezi oricând, chiar sunt nerăbdători să-ți răspundă.

Resurse suplimentare:

| foto speakeri: Vlad Cupșa. cover foto: Nicu Cherciu.

Monthly Newsletter

It's like a magazine, delivered to your inbox.
Find out more

Add comment

Andra Magda

Writer with a degree in Psychology, living in the heart of Transylvania, I freelance for companies and publications.

I write about work, failure, personal experiments, and creative industries.

I don't use social media, but I do share updates via my monthly newsletter. It’s like a magazine, delivered to your inbox.

Andra Magda

Writer with a degree in Psychology, living in the heart of Transylvania, I freelance for companies and publications.

I write about work, failure, personal experiments, and creative industries.

I don't use social media, but I do share updates via my monthly newsletter. It’s like a magazine, delivered to your inbox.