Sună aproape clișeic să zic că dacă nu citim și nu promovăm și literatura din România scrisă de femei, recunoscând și validând astfel contribuțiile lor culturale, pierdem perspective, experiențe, povești și menținem o imagine incompletă a ceea ce este literatura română, dar merită discutat despre asta cu fiecare ocazie.
Auzim des că în România nu se citește, că piața de carte e mică și sper că la un moment dat vom avea statistici mai clare și mai țintite decât avem acum. Sunt optimistă în legătură cu schimbările mari în bine, dar cred și că, în mod realist, ele pornesc de la nivel mic, de la fiecare dintre noi.
Eu am reușit să mă înconjor de oameni care citesc cu entuziasm și multă curiozitate și care vor să citească variat dacă li se oferă oportunitatea. De aceea nici nu văd situația atât de întunecată precum se prezintă public.
Plănuirea introducerii pentru acest articol m-a dus în zona de „am simțit o chemare”, însă n-aș putea spune că e vorba despre o poveste spirituală, ci e mai degrabă ceva practic și în același timp o curiozitate și o nevoie.
În 2019-2020 ascultam un podcast prezentat de două tipe, bune prietene, din Marea Britanie. Podcastul se numea The High Low. Pandora Sykes și Dolly Alderton aveau o dinamică faină și printre altele vorbeau și despre cărți.
Povesteau despre cărți contemporane scrise de femei, cu unele dintre ele făcând și interviuri. Îmi plăceau mult discuțiile de acolo și am început să mă gândesc oare unde sunt scriitoarele de la noi și de ce nu au o vizibilitate mai mare.
În primăvara lui 2020, cu răbdare și curiozitate, am început să caut scriitoare și editurile care le publică și, rând pe rând, să citesc câte o carte.
Sper că discutând pe blog și pe social media despre asta am mai făcut curioase și alte persoane să facă pași către raftul de literatură română contemporană atunci când intră într-o librărie. Laura Ionescu, Maria Orban și Ioana Pârvulescu sunt doar câteva dintre numele pe care le tot recomand mai departe cuiva care vrea să înceapă de undeva cu lectura contemporană.
Sigur că eram și foarte sceptică în legătură cu scriitura și poveștile pe care aveam să le găsesc. Dacă o să-mi placă ceva, dacă o să rezonez măcar cu o poveste.
Aproape 5 ani mai târziu, asociez literatura contemporană scrisă de femei cu un ou Kinder. Poate cumperi o carte după o descriere, după copertă, după o recomandare sau o promisiune, dar nu știi de fapt ce te așteaptă printre pagini.
În plus, există și multă varietate și, cred eu, loc de experimentare și expresie. Ce am bifat eu până acum nu aș putea încadra într-un șablon. Și văd în asta un lucru benefic.
Dincolo de a citi cărțile scriitoarelor contemporane, am avut ocazia să și interacționez cu unele dintre ele. Experiența cititului devine mai bogată și importanța acestuia crește văzându-le sclipirea din ochi când vorbesc cu pasiune despre creația lor și că doresc să scrie în continuare.
Observ că la noi în mainstream media sau printre evenimentele publice cultura are rar loc în primul rând, însă vă încurajez să faceți voi primul pas spre produsele ei, de exemplu spre cărțile scriitoarelor din România, dacă nu o fac ele spre voi prin alte căi. Abordați-le așa cum am făcut și eu inițial, cu multă curiozitate. Oferta de scriitură și povești e variată.
În 2024 am început să mă interesez și despre literatura mai veche scrisă de femei, multe cărți existând acum doar în anticariate, cu pagini îngălbenite de timp. Am parcurs doar două momentan, acum fiind la a treia, dar deja îmi pare rău că nu există mai multă varietate în bibliografia obligatorie de la școală. „Între zi și noapte” de Henriette Yvonne Stahl, cel puțin, și-ar putea găsi loc în lista de cărți pentru liceeni.
Există o lume acolo care e ținută oarecum ascunsă, cauzele fiind diverse printre care probabil și nerevizuirea programei școlare și faptul că nu se reeditează anumite titluri ca să fie mai vizibile și accesibile pentru publicul larg.
Pierdem parte din cultura vremii, din perspectivele și viețile femeilor de atunci, condițiile în care ele scriau și publicau, dacă mai căutăm să citim puțin și despre viețile scriitoarelor. Aceste povești le putem găsi, cu noroc, prin bibliotecile părinților noștri sau căutând prin ofertele anticariatelor online ori ale bibliotecilor de prin oraș.
Având în vedere că, inițial, femeile scriitoare nu erau luate în serios precum bărbații cu aceleași preocupări și au scris din acea poziție dezavantajată, literatura acelor vremuri ne oferă o deschidere spre alte orizonturi de introspecție sau momente istorice și culturale.
Eu am pornit în misiunea asta de descoperire din curiozitate și plăcere. Sunt conștientă că nu oricine are dispoziția sau dorința să o facă, dar sper să provoc și alte persoane să caute chiar și aceste cărți vechi care poate inițial nu sunt așa ofertante.
Și eu am asociat literatura română veche cu ce am studiat la școală, majoritatea cărților nefăcându-mi plăcere să le citesc. Însă, odată cu scriitoarele descoperite până acum, mi-a reapărut entuziasmul.
Cu fiecare carte citită, simt că descoper o lume nouă, că mai îndepărtez din ceața care era înainte în mintea mea în ceea ce privește literatura scrisă de femei în România.
Pentru mine parcursul acesta de descoperire a literaturii scrise de autoare din România continuă să fie interesant, cu surprize și continuă să fie un proiect personal în care pun pasiune.
Într-un fel, probabil compensez acum pentru toți anii de școală și îmi readuc plăcerea și pasiunea în citit și studiu, scotocind de bună voie prin literatura veche și nouă.
Add comment