Ești un om de succes? Un mic detaliu care-ți dezvăluie răspunsul

La întrebarea „ce înseamnă un om de succes?”, tu ce ai răspunde? 

Cred că îi identificăm ca oameni de succes pe cei pe care îi vedem în media. Li se iau interviuri, li se cere părerea despre domeniul în care lucrează (și nu numai), sunt întrebați de sfaturi pentru ceilalți, de cum văd ei viitorul în industria lor, sunt invitați să țină prezentări, discursuri, să publice cărți.

Ne uităm la ei cu admirație, le invidiem povestea de viață și credem că dacă le imităm comportamentul vom ajunge și noi acolo. Vrem să fim ca ei, să facem ce fac zi de zi și suntem flatați când cineva ne invită pe noi să ținem o prezentare, să scriem un artiol sau să răspundem unui interviu. Credem că în asta se măsoară succesul. În recunoaștere publică și în popularitate.

Doar că uităm aspecte importante pe parcurs:

  • nu este ușor să fii tot timpul în centrul atenției. pentru orice material publicat pe care îl vedem sunt ore și ore de muncă în spate. Ore și ore de muncă în care nu lucrezi ce ar trebui să faci / ce vrei cu adevărat să faci, adică motivul pentru care ai succes.
  • vorbim urât de ce mai înseamnă televizorul în ziua de azi, dar ne mândrim pe social media cu fiecare ocazie când apărem și noi 5 minute pe sticlă.
  • nu toată lumea caută aceleași comori. nu toți au aceleași valori. nu toți vor să fie în centrul atenției.

Și atunci, să zicem că sunt un surfer care trăiește împreună cu prietena, copilul și câinele într-o casă mobilă, călătorind din loc în loc în căutarea valurilor. Nu avem conturi de social media, facem fotografii doar pentru noi, pe care le printăm și trimitem de sărbători celor apropiați și ținem legătură cu ai noștrii prin telefon. Am succes sau nu? 

Să ne imaginăm un cercetător atât de preocupat de o nouă descoperire la care lucrează încât a uitat complet de viața socială, mănâncă cât să nu cadă de pe picioare, se spală când nu se mai suportă, doarme puțin și chinuit, nu poate închide un ochi că mintea pur și simplu nu vrea să-i tacă. Când iese pe stradă arată bizar, vorbește repezit și pare mai mereu în altă lume. Prin munca sa nu ajunge să revoluționeze existența omenirii, dar cercetările sale înfluențează major munca celor care vin după el și contribuie la rezolvarea problemei în cele din urmă. Nimeni nu știe de el, în schimb toți află de echipa care a găsit soluția. Are succes sau nu? 

Răspunsul poate fi foarte simplu.

Nu contează recunoașterea publică sau popularitatea. Fiindcă nu toți măsurăm succesul la fel.

Când eram la facultate pentru mine succes însemna să trec examenul. Pentru colega mea, care a terminat ca șefă de promoție, era cu totul altceva – punctajul maxim.

Unii speră doar ca atunci când pregătesc pentru prima dată în viața lor cina pentru familie, să nu otrăvească pe nimeni. În timp ce alții prepară mâncăruri cu ochii închiși și aspiră la vânzări mai multe sau un review într-o publicație de prestigiu.

Putem spune că primii nu au succes față de ceilalți? Dacă fiecare a realizat ce și-a propus, a avut succes.

Este până la urmă și definiția din dex.

SUCCÉS, succese, s. n. Rezultat favorabil, pozitiv (al unei acțiuni); reușită, izbândă. ◊ Expr. A dori sau a ura (cuiva) succes = a-i dori (cuiva) noroc într-o întreprindere.


Cred că știi dacă ai succes sau nu, când începi să observi un detaliu în viața ta. 

Dacă atunci când faci ceva, nu-ți dorești să faci altceva. Dacă atunci când ești undeva, nu vrei să fii altundeva. Dacă atunci când ești cu cineva, nu te gândești la altcineva. Dacă ești prezent în situația în care te afli și nu-ți zboară mintea la ce ai prefera de fapt să faci în acel moment.

Succesul este un rezultat. Și nu este universal. 

Nu te mai compara cu niciun ideal răspândit exagerat din lipsă de ocupație. Și mai important, nu-i mai compara pe ceilalți după niște standarde ce tu crezi că sunt corecte. Dacă îți propui prea multe pentru resursele pe care le deții, este și normal că vei eșua.

Gândește-te la toate visurile pe care le ai. La toate planurile și ideile pe care vrei să le pui în practică. La toți oamenii cu care îți place să-ți petreci timpul.

Dacă ești mulțumit de tine, de ceea ce reușești să faci, înseamnă că ai succes.

Zi de zi, cât poți tu, cum știi tu mai bine. 

Prin simpla observație a ceea ce trăiești interior, vei primi răspunsuri. Vei știi dacă ești pe drumul cel bun sau ce trebuie să faci ca să schimbi direcția.

How To Change Your Life In 30 Days. Dacă reușești să treci peste titlul bombastic, e o lectură destul de interesantă (și f scurtă).

Succes! 😀

sursă foto: RedBull

Monthly Newsletter

It's like a magazine, delivered to your inbox.
Find out more

2 comments

  • Sunt de acord cu definiția ta 😛
    O mică completare:
    Să trăiești în acord cu valorile tale și visele tale, nu ale altora. Să faci un lucru pur și simplu pentru că îți place, fără să te gândești la ce vor spune ceilalți.

    • Ultima parte este cea care-mi dă bătăi de cap, la pachet cu să nu mă gândesc neapărat la un anume rezultat. Să fac, așa cum ai zis și tu, pentru că vreau să fac. Ce se întâmplă pe parcurs, rămâne de văzut.

      Merci, Diana. 🙂

Andra Magda

Writer with a degree in Psychology, living in the heart of Transylvania, I freelance for companies and publications.

I write about work, failure, personal experiments, and creative industries.

I don't use social media, but I do share updates via my monthly newsletter. It’s like a magazine, delivered to your inbox.

Andra Magda

Writer with a degree in Psychology, living in the heart of Transylvania, I freelance for companies and publications.

I write about work, failure, personal experiments, and creative industries.

I don't use social media, but I do share updates via my monthly newsletter. It’s like a magazine, delivered to your inbox.