O carte găsită într-un bar

Nu se afla pe lista de carti pe care vreau sa le pun pe raft sau macar sa le citesc, dar am citit-o cap coada in cateva ore. Umbre si lumini de Ana Maria Echert. O carte pe care am gasit-o pe o masa la iesirea dintr-un bar in Cluj. Erau mai multe exemplare, expuse langa reviste care promoveaza evenimentele din oras. Am luat doua, una pentru mine, una pentru o prietena. Apropo, draga prietena, cartea este inca la mine, ti-o recomand.

Din cartea ei, aflu despre autoare ca la momentul cand a scris-o avea 18 ani, ca i-a citit pe Rebreanu, Schopenhauer si Gide, despre care pana acum nu stiam, ca ii place sa gaseasca sens si semnificatie in viate ei, ca i-a murit un prieten drag si ca in loc de tema la matematica prefera sa scrie. Si eu in liceu scriam la teste la mate poezii de Alecsandri ca altceva nu stiam. Ma gandeam ca ma puncteaza, dar nu s-a intamplat.

Cartea este impartita in 6 parti. Prima este un fragment din jurnalul sau, urmatoarele 4 sunt povesti despre vietile altor oameni din care avem cate ceva de invatat, ultima fiind o incheiere de 2 pagini. Felul in care scrie alterneaza mai multe stiluri. Exista fragmente care te insotesc intr-o lume a propriilor ganduri, exprimari care pot fi lesne pricepute de oricine vrea sa inteleaga cu o farama mai mult viata sa. Descrieri usor poetice, artistice, care, strict personal, nu am rabdarea sa le parcurg. Nu am fost niciodata o romantica incurabila care sa aiba rabdare sa admire frunza cum cade din copac sau mai grav, sa citeasca despre asta. Aceste 2 forme de scris alterneaza cu fragmente aparute si disparute la fel de brusc prin text, in care se vede limbajul unei fete de 18 ani, un vocabular pe care toti il intalnim mai mult in cotidian decat in romane. Sau cel putin asa am simtit eu textul. In cartea Anei gasiti dezvaluita povestea unui alchimist care locuieste la Moscova, cea a unei rusoaice care visa sa se mute in Italia, a unui prieten care si-a vazut visul cu ochii. Nu vreau sa dau mai mult din carte, deoarece sunt povesti care te surprind, care te intristeaza sau te motiveaza.

Lucruri pe care le-am realizat citind cele 94 de pagini:

    • ura este normala, face parte din viata noastra si este la fel de naturala ca bucuria (si grija :)) ). Ma simt vinovata sa am ganduri negative chiar si pentru cei care nu ma suporta. Poate am sa incerc sa scap de asta.

 

  • ultima zi din viata ta, poate fi pur si simplu ultima zi din viata ta asa cum e acum. Viata care poate fi schimbata ori datorita unor decizii constiente ori din cauza unor intamplari pe care nu le-ai anticipat.

 

Sigur mai sunt si altele, dar nu le-am notat. Iar cei care ma cunosc, stiu ca uit de la mana pana la gura.

In final, fragmente din text care mi-au placut.

Nu stiu inca de ce, dar oamenii se tem sa-si recunoasca neputinta.

Nu mai vreau sa am vise si nici visuri! Eu traiesc in prezent.

Toti vrem sa ramanem in memoria celorlalti.

Oamenii au nevoie de motive ca sa urasca.

De asta am ajuns la concluzia ca este normala ura. Pentru ca nimeni nu uraste fara un motiv. Fie ca ti-a facut ceva persoana respectiva, te-a jignit sau chiar daca te simti nesigur in prezenta sa. Invidia cred ca este un motiv existent de ura.

Autoportretul vietii mele l-am realizat destul de obiectiv ca sa-l poata privi si altii: un esec.

Indiferent de ce si-ar spune, oamenii nu au mai multe sanse. Numai una! Una singura in care sa dovedesti ca esti demn de numele si sufletul pe care le-ai primit.

– –

Am incercat sa-mi imaginez paradisul si am obtinut propriul infern, infernul care inseamna resemnare si repetitie.

Existenta mea nu are alta importanta decat aceea pe care i-o dau eu si pentru ca nu asteptam nimic de la oameni, nu vroiam prea multe nici de la mine.

Toti credem ca traim dupa reguli proprii, cand de fapt ne determinam unul altuia intreaga existenta.

Este viata insiruirea rezultatelor interactiunilor noastre?

Imi amintesc ca am cunoscut zeci de oameni care mi-au aruncat in fata adevarurile lor si m-au indepartat de adevarul meu, adevarul pe care-l aflasem si de care aveam nevoie. Acestia mi-au devenit mai tarziu dusmani, si pentru ca ratacisem calea, am invatat sa-i urasc. Am gresit cand i-am pus deasupra mea, pentru ca nici ei nu stiau mai mult decat mine.

Arta maturizarii consta in a accepta ca oamenii nu sunt obligati sa-mi si raspunda.

Asta as vrea sa constientizeze mai multi.

Foarte putini monstri merita frica pe care ne-o provoaca. Monstri nascuti de teama, teama de noapte si teama de lumina; team de moarte si teama de viata; teama de altii si teama de sine.

Sunt si mai multe fragmente care ma pun pe ganduri. S-ar putea sa spuneti ca asta inseamna ca gandesc ca o fata la 18 ani, adevarul este ca ma simt ca la 19. Si oricum cine zice ca la mai putin de un sfert de secol trait nu poti sa emiti pareri la fel ca unul care a vietuit 5 decenii? Parerile si impresiile la orice varsta sunt pur si simplu o exteriorizare schematica a ceea ce am trait.

Si inca o curiozitate de final: oare ce intelegere a facut Ana cu editura pentru a putea distribui cartea gratuit? Iar daca cumva aveti chef de o calatorie in interiorul vostru, nu luati 10 pasi simpli spre autocunoastere, luati Umbre si lumini. Poate fi un inceput usor pentru cei care vor sa faca asta.

Andra Magda

I write about why we do what we do, how we work, failure, personal experiments, creative industries. Get the highlights: the best content I write, read, watch or listen. Monthly.

Add comment

Quotes and updates

Get the highlights

The best content I write, read, watch or listen. Monthly.

Not sure if it’s for you?


Andra Magda

Content Writer with a degree in Psychology, living in the heart of Transylvania.

I write about why we do what we do, how we work, failure, personal experiments, creative industries and send a monthly newsletter.