Momente a la #schiem 2014

Inca nu-mi revin dupa o saptamana pe partie. 7 zile la rand! Ceea ce e mult, foarte mult. Oamenii veniti in tabara s-au urcat intaia oara pe schiuri sau placi si s-au dat de ua! Instructorii, intr-o saptamana, i-au invatat cum sa faca asta. Mi se pare incredibil, pentru ca eu, cu siguranta, n-as fi avut atata curaj si perseverenta daca nu mai incercam inainte. Cu alte cuvinte, studenti staruitori si instructori bestiali de la Scoala de ski, de pe Arena Platos, cea mai austriaca partie din Ro. 😉 Am ramas cu o teorie pretioasa de la instructoarea noastra. Pe langa asta, cu multe momente dintr-acelea care iti fac ziua mai buna. Am fost in tabara cu alti 11, dintre care 2 organizatori (cu potential si ei).

Am stat in Paltinis la Hohe Rinne, hotelul pe care l-am laudat pentru cel mai variat mic dejun si cel mai tare spa. Adica pe langa piscina, jacuzii, aveai de ales intre vreo cinci feluri de saune: finlandeza, cu ceva soi de gaz, salina, si clasica, plus un dus scotian. Adica te pui sub o galeata din lemn, cand esti pregatit (nu vei fi pregatit pentru asta orice ai face) cineva trage de o sfoara si toata galeata aia plina cu apa rece iti vine in cap. Din spusele unei curajoase: „Nu mai vad!” / „Dar deschide ochii! :))” a fost replica celor veniti ca martori. Altfel, cei de la Hohe Rinne sunt ca niste ninja pregatiti de orice. Intr-o seara, vreo 10+ pofiticiosi au zis ca ei sunt prea imbracati de noapte buna sa mearga in restaurant, asa ca au chemat restaurantul la ei. In foarte putin timp doi ninja erau deja la usa noastra, cu 10+ farfurii in mana. Inainte sa apucam sa zicem ceva, cei doi au impartit farfuriile pentru fiecare, pe paturi, pe mese, in mana si erau inapoi in usa. Ne-am uitat unul la altul, mirati catre ei, ei intrebatori catre noi, am zis bine, nu stim cum ati facut, dar ati facut bine.

Revenind pe partie, in ultima zi pentru cateva zeci de minute partia a fost a noastra. Am facut niste exercitii pe care le vedeam inainte doar la copii. Dar, la un moment dat, Agatha a zis „Acum va luati toti de mana si coboram asa.” Ea are obiceiul sa rada mult. Am crezut ca nu aud bine. Vorbea foarte serios. Ne-am luat toti de mana, ne-am aliniat in plug, cu fata inainte si am luat-o la vale. Nu mai stiu de cate ori am cazut pe drum, dar stiu ca in ultima tura de acest fel (da, au fost mai multe) ne-am trezit aproape de baza cu un copilas in fata noastra. Copilasul speriat, noi ingroziti, pe margine o mamica mai speriata decat oricine de pe partie. Am glumit. Noi nu eram ingroziti deloc, intentionat ne-am tinut de mana pana in ultima clipa, iar cand l-am ajuns pe copil din urma, cei doi care trebuiau sa dea peste el, s-au lasat gratios de mana, ne-am indepartat ca intr-un spectacol de balet si toata lumea a inceput iar sa respire. Totul a fost sub control de la bun inceput. Noi nu radeam de frica, ci de relaxati ce eram. 😉

Drumul de la Arena Platos la Hohe Rinne il faceam cu masina, fiecare in ce masina apuca. Ispasiti de munca grea de peste zi, intr-un astfel de drum tarziu stateam toti si admiram brazii. Pana cand a inceput sa ne cante din radio Laura Stoica. Nimeni n-a zis nimic, ne-am aratat dintii, am deschis toti geamurile si am inceput sa fredonam. In functie de experienta de viata a fiecaruia, unii stiau versurile mai bine, altii doar cu lalala, dar la refren, toata lumea! „Un actooor grabiiit!” Spectacolul s-a incheiat fara ca cineva sa-si spuna replica, grabiti sa ne aruncam in haletele de baie.

Multe replici sau momente amuzante au mai tot fost. Ca de exemplu, intr-o tabara de bloggeri, ei au telefonul atasat de mana at all times, iar uneori cel de langa tine trebuie sa aiba grija sa nu te rostogolesti peste obstacolele din fata ta. Nimeni nu spune nimic, doar te trage usor si iti recalculeaza traiectoria. Sau cand am ajuns la partie in seara cu nocturna, jumatate de parcare goala, iar noi faceam ture, povestind despre cine stie ce. „Ba, voi vedeti ca asta cauta loc de parcare?” Sau cand dam de un dus cu sonorizare mai buna decat televizorul si trebuie sa facem un tutorial video pentru a-l porni. Un fel de live blogging intre camere. :))

Pana una alta eu am planuri mari. Chiar instructor nu o sa ajung in viata asta, dar mi s-a spus ca am sanse sa ma dau pe negre. Visul. Asa arat pe partia din Predeal, ultima tura. Atat de „ultima” incat abia i-am convins pe cei de la teleski sa ne lase sa mai urcam. Ajunsi la baza, cand ne gandeam daca sa mai urcam ori ba pe jos, ne-au stins si luminile, iar in final au eliberat o bestie de masinarie de care am fugit rapid. Dar inainte de „mergeti, ma copii, acasa”, am incercat o noua aplicatie de la Orange, Irewind. Disponibila pe partia de la Predeal, iti editeaza un video cu tine luand-o la vale ca un profesionist ce vrei sa fii.

Marele final a venit abia azi, cand Brylu ne-a aratat ce am facut noi timp de o saptamana. Arata pretty good, I tell you. 😉

Asadar:

Merci, Toma, inca o data. Zic eu ca a fost o alegere buna sa vin in tabara, acuma tu stii mai bine. :))

Daca vreti sa invatati sa va dati cu placa, cititi marturiile pe viu ale celor mai vineti colegi:

Iar pentru viitori schiori de performanta, eu am avut inca trei coechipieri:

  • Simona, cea de a doua: Ultima din clasa la schi ; s-a remediat pana la final
  • Kristofer: Schiem, nu gluma ; pe el nu-l credeam ca e prima data cand s-a pus pe schiuri :))
  • Si Maria, inca nu are blog, dar are marturii

3 comments

Citește direct în Inbox

Nu uita să te abonezi la Newsletter. Îl primești max. o dată pe săptămână.