Experiența Peninsula. Partea a II-a

Am revenit in Cluj. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa recitesc postul scris de acolo. M-am ingrozit 😀 Da, cred ca scrisul este o activitate egoista pentru mine, adica nu vreau sa o impart cu nimeni si ar fi mai bine sa fac asta singura. Daca cineva a citit ce am scris, imi cer scuze pentru exprimarile de balta si greselile de scriere, acum recunosc ca l-am mai corectat putin, mai mult nu ar fi corect sa il modific.

Ce am povestit in postul trecut s-a intamplat joi noapte. Sa vorbim acum putin despre muzica de vineri. Spre rusinea mea am ratat Les Elephants Bizzares si The MOOoD, pentru ca eram prea lenesi sa ne ridicam din soarele de la strand. Dar o veste buna, am reusit totusi sa ne miscam la o parte din N.O.H.A.. Trupa care ne incanta prea mult ca sa o ratam. Dupa asta, planul majoritar era Andy C, asa ca aveam destul timp pentru clasicele noastre excursii pana in Saniuta. Daca nu stiti despre ce vorbesc, sa stiti ca este parcul aproape de intrare in care uneori ne luam micul dejun, alteori ne facem prieteni la un pahar de. In Cluj avem Scandic, asa ca trebuia botezat si parcul din Tg. Mures.

Ce am facut destul de des la festivalul asta si ne cam enerva pe toti? Sa asteptam unii dupa altii. Dar nu aveam cum altfel sa petrecem mai mult timp impreuna avand in vedere ca stateam in locuri diferite in camping, avem gusturi muzicale diverse si obiceiuri personalizate. Din nou stateam sa asteptam, acum pe podul de la intrare, fix pe bordura. Daca tot am inceput asa festivalul. 🙂 Cand ne-am intalnit cu Bea si prietenul ei, care mergeau sa bea ceva in cabanuta pe care si-au inchiriat-o cu 400 de lei pe 4 nopti, ni s-a parut de comun acord enorm si radeam foarte bine despre cum s-au inversat rolurile de acum cativa ani cand ei stateau pe bordura cu un pahar de bere gol, iar acum ziceau ca s-au maturizat si de asta nu mai stau la cort.

In Saniuta ne-am facut prieteni din Alexandria, cu care imparteam gusturile muzicale. La intoarcere mi s-a intamplat un lucru care m-a surprins chiar si pe mine. Treceam pe langa Boxer, cand cineva tocmai se pregatea sa loveasca. Dar era asa tentant sacu’ ala, precum cortu’ lu’ Cristi, incat nu m-am putut abtine si l-am lovit eu. Nimeni nu se astepta, asa ca tipu’ respectiv mai mult decat sa ramana masca, nu a putut sa faca. Am dat de 59 de puncte, in conditiile in care de obicei se da peste 800. Dupa faza asta, Matei ala mic, a zis ca ii e frica de mine. Si mie mi-ar fi. Dar din alte motive, ca s-ar putea candva sa enervez pe cineva.

Andy C pentru mine nu este un must, avand in vedere ca nu sunt asa pasionata de drum cum sunt Stef, Magda, Cristi sau Me-high. Deci nu prea eram in acelasi film, asa ca am incercat putin si Freedom Arena cu Markus Schulz, daca tot mi-a batut capul toata ziua Kerno cu el. A fost ok. Stiu ca o sa ma taie ca am zis asa ceva, dar vorba aia, „ez van”.

Ziua de dupa a inceput cu un plan pus la cale, dupa cum va spuneam, cu o zi inainte. Cortul Miert sa bem cafea cu narghilea si prajitura. Cand, de fapt aveai de ales intre prajitura si masaj, iar barmanul de acolo nu stia nimic de narghilea, desi eu tot ii ziceam ca scrie in program. Am renuntat rapid si am fugit in strand sau pe strand, cum le place unora.

Eram impartiti in 2 grupuri, la soare si la umbra, iar in total eram 25 de oameni din Cluj. 25 de oameni care sunt prieteni intre ei, unii mai apropiati cu altii, dar nu toti cu toti. Inca un motiv pentru care ador festivalul asta, ca aici ne strangem toti, mai ales ziua. Si stam toti la povesti, impartim experiente, divergente si amintiri. Ne-am jucat „hai sa bem” cu 4 peturi de bere, stand ca turcii in cerc, am inghetat in bazinul cu apa pana la brau si, cel mai important, am mancat biscuitele olandez minune, pe care l-am ratat anul trecut.

Pentru ca ultima data m-am simtit prost ca nu am fost la seara de desene animate organizata de Obuz cu ocazia zilei copiilor, iar vineri m-am intalnit cu el, am zis ca e musai sa mergem la evenimentul celor de la 2 Minute sa ne uitam macar jumatate de ora la trailere. Macar jumatate de ora zic, deoarece se suprapunea cu Luna Amara. Formatie pe care nu am mai vazut-o in concert live cam de prin clasa a 10-a. Ce bine ca mi-am facut o poza cu ei in concert, ca am ajuns numa’ bine la ultima piesa, Folclor, desigur. Si asa incepe seara de sambata.

A aparut Daraban, deci clar inca o excursie pana in Saniuta, mai ales ca ne tinea o masa Kerno. De data asta vin si sampanie. Si un plan pentru afacerea noastra numita Cotet. In care initial eu eram Coordonatorul, dar am zis ca Me-high trebuie sa fie atat Owner, cat si Manager avand in vedere ca tot la 5 cuvinte zice cotet.

Pana la urma eu am fost desemnata PR, Daraban ceva cu actele si legalul si toti entuziasti sustinatori si membri. Nu inainte sa fumam o tigara si sa mancam o clatita uriasa cu ciocolata si banane la Horatiu sau HDD, Cluj style, din nou.

Pregatire intensa pentru urmatorul concert, cel a lui Iggy. Om, care la 64 de ani, sarea si dadea din cap mai energic decat „batranii” de noi la 20 si. Chiar si de ar fi fost concertul pe mute nu aveai cum sa nu il apreciezi pentru efortul pe care il depune sa-l tina in picioare. Si oricum, omul e sarit de pe fix, si direct in ceea ce priveste gusturile sale muzicale.

Those idiots listening to techno. Some want to take ecstasy and listen to bumtzi-bumtzi, but I want to bleeed.

Mesaj apreciat atat pentru sincertitatea sa, cat si pentru amuzament. Mai ales ca noi suntem idiotii despre care vorbea el, care asculta techno, daaar vin si la concertele lui. Iggy, sigur ti-ar placea de noi, cu tot cu techno-ul nostru.

Deci am plecat la ultimele minute cu Sterbinszky. Ne-am impartit din nou, multi la Chase & Status, putini la Nick Warren. Unde va zic eu, v-ar fi placut, daca chiar si mie mi s-a intamplat asta. Dupa Warren, stateam si eu pe-afara, iar cand m-am intors baietii nu mai erau acolo. No fain asa, mai ales ca nu aveam telefon de 2 zile, uitand acasa pe langa cablu de date pentru poze si incarcatorul. Pana ii cautam, au intrat cei de la Suie, formatie cu care eu am multe probleme. Pentru ca imi plac si nu imi plac in acelasi timp. Ii incadrez la limbrici, pentru ca muzica lor pur si simplu nu te lasa sa stai locului. Fiind singura pe acolo, am ajuns sa stau cu 3 persoane total straine, iar din vorba in vorba am aflat ca una dintre ele a fost si ea la ADC cu o editie inainte. Lumea asta e asa de mica, incat nu ma mai mir. Inainte de excursia pana la corturi, in care am timp sa-mi derulez toata viata in minte, am mai bifat un lucru pe care voiam sa il fac. Anume sa merg in autocarul londonez. Era asa de tarziu, sau devreme – cum vrei sa o iei, incat nu mai venea nimeni sa ne serveasca, asa ca ne-am terminat berea si am plecat.

Dupa sambata vine duminica, dar asta in postul urmator.

Add comment

Citește direct în Inbox

+ cele mai recente articole
+ alte info faine
+ premii numai pentru abonați