Dacă îți permiți să ieși la o bere joi seara, chiar nu ai de ce să te plângi

Tineri din Suedia, întrebați dacă trăiesc printre cei mai bogați sau cei mai săraci din lume, consideră că se află undeva în media populației, la mijloc, printre 7 miliarde de oameni. Când, de fapt, sunt în topul listei.

Anna Rosling Rönnlund, de 15 ani, a trimis fotografi în 250+ case, din 50 de țări, cu ajutorul cărora poate compara 40.000 de fotografii (până acum), care înregistrează aceleași aspecte ale vieții (135 la număr), pentru a afla dacă ce vedem „la televizor” reprezintă realitatea despre alte culturi.

A descoperit că, indiferent de locul în care trăiești, traiul tău este asemănător cu al celorlalți de oriunde din lume în funcție de statutul economic.

Oricât de mult avem impresia în țara asta că o ducem rău spre f rău, de fapt, multora ne merge mult mai bine decât credem. Vorba aia – dacă îți permiți să ieși la o bere joi seara, chiar nu ai de ce să te plângi.

Poate mi se pare, dar din ce observ în jurul meu, parcă mereu avem probleme – ceva de rezolvat, ceva ne lipsește – și nu reușim să ajungem „acolo”, unde totul e bine și frumos. Și dacă suntem „acolo”, unde e bine și frumos, tot avem ceva de comentat. Cum a fost la …? Bine, dar … . Ce mai faci? Bine, dar … .

Nu zic să nu vrei mai mult, să nu ceri mai mult. Dar între a te plânge că nimic nu-ți merge, a fi mereu nemulțumit și o atitudine proactivă – a încerca să schimbi ce nu-ți place, cât poți, cum poți – este o diferență. OK, avem probleme, dar înainte de toate avem atâtea motive să apreciem ce avem.

3

Andra Magda

În fiecare zi de 11 trimit prietenilor o listă cu ideile principale extrase din materialele recomandate de mine, pe o anumită temă. Ușor de parcurs, ușor de reținut, alături de surse. Deseori sunt articole, uneori video, alteori recomand și cărți. Dacă vrei să ajungă și la tine, te poți abona aici.

păreri / obiecții / comentarii

Andra Magda

Scriu despre ce învăț și ce îmi doresc să ajungă la cât mai multă lume. Licențiată în Psihologie, lucrez ca om de comunicare în industrii creative și educație. Blogul și newsletter-ul sunt proiecte personale și egoiste, care mă ajută în munca mea. Nu cred în alb sau negru. Iubesc iarna.

Și mai multe colecții

Lista de la 11 dimineața

În fiecare zi de 11 trimit prietenilor o listă cu ideile principale extrase din materialele recomandate de mine, pe o anumită temă. Ușor de parcurs, ușor de reținut, alături de surse. Deseori sunt articole, uneori video, alteori recomand și cărți.


Articole viitoare