andra magda interviu

Andrei Clompoş, de la Mini Moons la Anonbrand

Andrei Clompoş, designer din Cluj, a făcut multe proiecte până la 25 de ani, dar nu se laudă cu ele. Pasionat de role, şi-a creat propriul model ca proiect de master, iar acum ajută brandul vestimentar Anonbrand pe partea de design şi imagine.

Vii de la job. Ce lucrezi?

Fac ilustraţii pentru o companie din Israel, pentru Mini Moons, un joc precum Candy Crush. Desenez tot felul de caractere, animăluţe, peisaje. Deci game design, că eu sunt game artist. Ştiind să desenez, m-am adaptat destul de repede.Care a fost parcursul tău până acum?Am început cu liceul de arte. Aveam un prieten, cu un an mai mare decât mine, care ştia să deseneze destul de bine – asta era înainte de clasa a opta. Am prins şi eu, parcă îmi plăcea, dar făceam numai prostii. Făceam graffiti, mergeam pe afara şi desenam scările cu creioane din alea de ceară. A venit vara, m-am înscris la ceva cursuri la arte. Şi culmea era că profesorul care ne preda, era unu’ super bun, care practic m-a învăţat să desenez. Îţi trebuie exerciţiu să poţi să desenezi, oricine poate să înveţe. Că nu ai talent sau nu ai plasticitate… dar înveţi să desenezi. Nu de azi pe mâine, au trecut zece ani, în zece ani înveţi să desenezi.Eu voiam la arhitectură, dar am zis că dau proba şi la pictură. Şi am luat notă mare, a treia notă la pictură şi nu m-au mai lăsat să plec. Că nota bate opţiunea, cică. Cam un an de zile eram prieten cu cei din cealaltă clasă, tot mergeam la ei şi încercam să mă transfer. După, nu mi-a mai plăcut şi am rămas la pictură, unde profesorii puneau mai mult accent pe desen, care stă la baza oricărui lucru în artă.La facultate am dat la design. Este facultatea de arte plastice, aici în Cluj şi secţia e arte decorative şi design. Faci design de produs, design grafic şi design de obiect. Teoretic. Dacă o iei aşa, facultatea are o imagine bună în exterior şi ţi le predă pe toate trei.

Am văzut că ai lucrări din foarte multe categorii de design. Putem face o listă cu toate?

Dacă le iei pe categorii n-am făcut, la graffiti să zicem, 500. Atunci poţi să zici că am făcut graffiti. Eu am făcut trei desene, am mai făcut şi aici în birou. E aşa ca şi cum ai face o schiţă, aşa mai mici.

Am avut nişte clienţi în New York. Erau din Tel Aviv, care s-au mutat în New York. Cu ei, dacă lucrezi cu unu’ OK, te recomandă. L-am prins pe unu’, a văzut că lucrez OK şi că preţul e mai mic decât la ei şi atunci m-a recomandat. La cumnat, la soră, la frate. I-am făcut unuia aplicaţii, scoteam pe bandă, vreo 200 de aplicaţii pentru Android. Atunci eram freelancer şi lucram de dimineaţa până la 11 a doua zi. Eu făceam designul şi un băiat, programator, mi le implementa. Am făcut şi web, şi mobile UI. Sau poți să pui altă categorie, UI design.

Și brandingul ai putea să-l pui la altă categorie, că e destul de complex. Desingul de produs e altul. Am făcut un scaun. Scaunele sunt cumva simbolul desingului. Şi design de interior am mai făcut în facultate, dar nici pe ăsta nu m-am axat.

Pe ce vrei să te focusezi?

Nu ştiu ce aş vrea, că nu am dream job. Practic ce fac acum e cumva dream job. Nu neapărat că lucrez la firma asta şi fac acum ilustraţii, dar şi dacă nu aş lucra aici, pot oricând să fac UI, să fac site-uri.

Practic nu o să rămâi jobless.

Nu o să rămân jobless. Nu, că sunt foarte mulţi oameni care vor ceva. Tocmai de asta mi-am luat un ajutor, să zic aşa, un prieten, care făcea mai mult ilustraţii, desena, ştia să lucreze în Photoshop, Illustrator şi programele de pe calculator, 2D, că 3D n-am facut în facultate. I-am arătat şi i-am dat şi lui proiecte cu care să mă ajute, iar acum va fi şi el angajat unde lucrez.

Vreau să termin cu proiectul ăsta şi nu mai vreau să am alte chestii, să încerc să mă focusez să fac pentru mine, să mi le organizez încet. Dar asta durează.

De unde şi cum vin ideile pentru atât de multe?

Nu ştiu, le prind din zbor. Nu pot să zic, că nu am ceva fix. De obicei îmi notez pe telefon. Poate dintr-o piesă, poate de pe stradă, că văd ceva. Plus că partea asta creativă am început să o las un pic mai moale, m-am axat pe celelalte, mai ro-bo-ti-ce. Dar planul ar fi să revin la ea.

Ideile îmi vin pe parcurs, dar prin încercări. Prin încercări cu mine. Adică tot fac schiţe, tot aşa, şi până la urmă găsesc o soluţie. Îmi vin idei. N-am rămas niciodată să zic la cineva că «nu pot să-ți fac, nu ştiu, no, îmi pare rău». Tot am încercat până mi-a ieşit.

Nu ai un proces anume?

Nu am, dar parcă mă tot gândesc la o chestie de când eram în liceu. Aveam de desenat portrete. Venea modelul, stătea în faţă şi trebuia să desenăm. Asta era chiar mai la început, când nu prea ştiam să desenez. Era greu să prind din prima. Încercam să mă concentrez, să fac, mă tot gândeam eu, mergeam din aproape în aproape, bla bla bla şi până la urma îmi ieşea. Stăteam un pic mai mult, ce-i drept, faţă de alţii care terminau repede că nu mai aveau chef. Se dădeau batuţi. Eu mă gândeam că până la sfârşit îmi iese. Că trebuie să stau acolo şi să tot fac, ştergeam, murdăream foaia şi îmi ieşea. Aşa şi cu astea. Mă gândesc că până la urmă tot îmi iese, că n-are cum să nu. Cineva tot poate să facă chestia asta, de ce n-aş putea să fiu eu?

Ţi-am văzut proiectul de dizertaţie la expoziţia UAD din 2012. Poţi să-mi spui mai multe despre ce ai făcut?

Am făcut o pereche de role. Fiind foarte pasionat de role şi de tot ce se întâmplă în industrie, că nu e ca la maşini, un milion de motoare şi de modele. Sunt cinci firme să zic, deci chiar atâtea sunt, că mai sunt încă vreo două chinezeşti, dar pe alea nu le ia nimeni în seamă, că se vând la orice magazin. Alea cinci firme mai au încă 10 modele, 50 de modele de role, le poţi învăţa, nu e greu.

Am vrut să fac o pereche de role. Am văzut că încep să apară alte firme sau aceleaşi firme cu un alt model mai wow. Şi am zis hai să încerc şi eu să fac un model de role. Este tehnologie acum, mai nou poţi să faci din carbon. Înainte se făceau din plastic. Îţi trebuia matriţă şi să le torni. Carbonul poţi, dacă îl încălzeşti, să îl mulezi tu. Sau poţi să-ţi iei fibră de carbon, care e ca o pătură. O pui pe model şi o dai cu soluţie la fel ca fibra de sticlă. Imaginează-ţi că ai o pătură, o pui pe un calapod, o dai cu o soluţie, mai pui un strat, o dai cu o soluţie, mai pui un strat, ţi s-a întărit şi nu o mai poţi sparge. Aşa îţi rămâne. Eu am făcut din carbon, le-am adaptat, că nu a trebuit neapărat să fie funcţionale, dar au funcţionat. M-am dat pe urmă cu ele, până ce le-am rupt într-o parte. Le-am rupt că le-am improvizat puţin. Tehnic ar fi OK, ar merge. A fost prototipul nr. 1 şi aş vrea să fac prototipul nr. 2.

Şi cu Anonbrand? Cum a început?

Cu Anonbrand a început, tot aşa când eram mai mic şi ne dădeam pe role, eram în Bistriţa, clasa a opta, a noua. Atunci, pe langă că era la modă asta cu concursurile, era la modă să ai team-uri de role în ţară.

Ca un fel de crew?

Da, ca un fel de crew. Eram şi mai mici şi aşa ne-o ardeam atunci. Erau câţiva în Bucureşti, în Timişoara, în Constanţa care erau buni. Am fost şi noi patru băieţi, cinci după, dar în primă fază patru, din Bistriţa, care ne dădeam relativ bine. Asta făceam toată ziua, mergeam la şcoală şi mergeam cu rolele. Stăteam afară şi mai desenam eu şi încă un prieten. Aşa, şi era la modă să avem team-uri, noi ne-am făcut team-ul Anon. (Ne-am tot gândit noi: anonim, annihilation, din astea). Pe urmă taică-su unuia dintre băieţi ne-a făcut la strung nişte roţi din plastic, care se găseau greu la noi. Ideea era că de fapt rolele se găseau greu la noi, trebuia să ţi le comanzi din Germania. Ne-a făcut roţi să ni le punem la mijloc, că te dai mai uşor cu ele. A scris pe ele Anon. Noi aveam roţile uzate şi dădeam jos siliconul de pe ele să rămână plasticul să te dai mai fain, să aluneci. Prietenul ăsta al meu, Adi Tău, care practic el e acum cu Anon, a început să le vândă. Pe net. Era un site în România, rolero şi acolo era toată industria, că nu era foarte mare şi acum ne cam cunoaştem între noi toţi. A început să le vândă pe net, este şi un film din 2005-2006, îl găseşti pe YouTube – îmi vine sa râd – cu noi când ne dădeam. De acolo a început Anon. După ne-am făcut brăţări personalizate, la un nene în pod, după ne-am făcut ceva tricouri. Primul tricou din 2007, l-am desenat eu că ştiam să desenez, am scris gen graffiti, Anon de mână şi le-am făcut cu serigrafie. Le-am făcut pentru noi, aşa să avem team-ul nostru cu tricourile noastre. A mai continuat chestia asta un pic şi după am cam lăsat-o baltă.

Deci toată povestea asta s-a întâmplat în liceu. Cum a reînceput?

Da, a început şi s-a terminat în liceu. După n-au mai fost la modă team-urile şi nu mai eram noi team. Practic Adi Tău a reluat povestea, a zis ce fain, hai să fac asta din nou. Toţi am fost de acord. Acum e Anonbrand de când a reluat, de trei ani sigur. Îi mai trebuiau nişte fonduri, s-a mai băgat un băiat, prieten la care îi plăcea ce facem, cu care am fost colegi de liceu. Alex Cocian îl cheamă. Eu fiind prieten cu ei, normal că au apelat la mine. Hai să facem logo mai frumos, hai să facem o imagine. Am început să fac imaginea Anonbrand şi pe urmă am zis hai să facem o colecţie de tricouri.

Pentru cine?

Mai mult pentru prieteni. Să triem lumea, să ştie numai lumea care e OK. Targetul nu era să crească, să investim bani, să facem brandul, pac. Hai să începem să facem o chestie faină pentru noi şi încet să crească. Dar tot pe ideea pe care am avut-o mai demult, când eram noi mici. Nu trebuie să facem profit. De asta nu am făcut prea multe haine.

Cum se fac produsele Anonbrand?

Toate sunt cu buget mai redus. Le făceam la mine, le mai făceam la Adi Tău. La mine acasă se făceau plicurile [n.r. ambalează produsele în plicuri de hârtie], se făceau conceptele. De exemplu, am făcut portofele din banner, să vedem cum e, cu o firma parteneră din Iaşi. A venit băiatul ăsta la mine şi am stat acasă să măsurăm portofele, să vedem ce dimensiune ne-ar trebui, tipa de acolo i-a zis lui câte buzunare poate să aibă, am stat, am tras două linii, am făcut ca un mini proiect tehnic. Facem de mână cât putem. Am luat nişte plicuri goale, am făcut un stencil, am dat cu spray, am lipit un sticker, făcut tot aşa pe calculator. Stickerele le dau la o firmă parteneră să le listeze. Spray-urile le cumpăr de aici de la un shop, plicurile iar le cumpăr de undeva. La tricouri iar, etichetele se fac într-o parte, pe urmă luăm nişte aţe, găurim etichetele mici, le facem de mână. Ai putea da bani să ţi le facă cineva, doar că unii nici nu-s atenţi la detalii, şi atunci le facem noi.

Mai luăm și de la alţi designeri, că asta a şi fost ideea să trimitem la lume în ţară, la necunoscuţi, să ne dea proiectele lor, să fie plătiţi pentru ele şi proiectul să fie pe tricou.

Deci sunteţi voi trei şi lista de designeri?

Ei doi, eu şi lista de designeri. Nu fac parte din Anonbrand că nu am niciun procent, nu am nimic. Sunt un fel de ajutor din umbră. Ei doi hotărăsc ce se face. E ideea lor, contribui şi eu cu multe, dar numai cu ce mă interesează, de imagine mai mult. Dacă sunt modele care trebuie date la print, făcute pe tricouri sau materiale, iar le fac eu. Mai merg la studio, la It’s private, acolo ne facem pozele, le mai editez aşa un pic, le curăţ, le fac pătrate şi le trimit la Adi Tău să le urce pe site. Dar sunt multe la care vin ei cu idei, hai să facem asta, nu faci un model?
Ce fel de feedback aţi primit până acum?

OK. Bun. Mai sunt care comandau o căciulă de nu ştiu unde şi nu răspundeau la curier. După scriau pe site că nu le-a venit căciula. Îi sunam şi nu mai răspundeau. Sau mai sunt care îşi refuză comanda şi după nu mai vor să zică nimic. Adi încearcă să-i sune, să-i întrebe de ce, să ştie măcar, bă, nu-mi place sau îi proastă. Zi, să ştim. Vedem, dacă 50 de oameni zic că nu mai au bani, poate sunt prea scumpe. S-au mai întâmplat câteva greşeli din care am învăţat.

Pe viitor?

Pe viitor, să creştem încet, să fie un atelier unde să se întâmple toate astea. E ceva care nu s-a facut din investiţii, s-a făcut mai mult din pasiune. Cu timpul, cum află tot mai multă lume, putem să ne cumpărăm noi o imprimantă, să le facem noi. Lucrurile cu Anonbrand continuă, merge treaba bine, acum cât de repede, nu ştiu. Aşa, încet şi sigur. Am mai luat ceva produse noi. Bandane, pentru lumea care se dă pe snow sau dacă faci graffiti, să-ţi iei o mască, să fii mai cool, să ai o bandană cu logo-uri mici Anonbrand. Am făcut bluze, o să mai facem o colecţie de tricouri şi mai vedem. Încercăm tot timpul să ne adaptăm în funcţie de ce feedback primim de la prieteni.

 

Portofoliu Andrei Clompoș


Interviu realizat pentru SUB25.

0

Andra Magda

În fiecare lună aleg o temă despre care trimit prietenilor o listă cu cele mai faine materiale găsite de mine. Dacă vrei să ajungă și la tine, te poți abona aici.

păreri / obiecții / comentarii

Cine ce mai zice

Lista de la 11 dimineața

În fiecare lună aleg o temă despre care trimit prietenilor o scurtă listă cu cele mai faine materiale găsite de mine – ca un newsletter tematic și lunar. Pleacă spre abonați în fiecare zi de 11.


Andra Magda

Lucrez ca om de comunicare în industrii creative. În timpul liber învăț să scriu. Vreau să-mi transform munca în fapte bune pentru ceilalți. Iubesc iarna.